Mehedinți: Jandarmii, angrenați, în week-end, în misiuni de ordine publică

Autori


Efective ale Jandarmeriei Mehedinţi asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării evenimentelor cultural-artistice şi sportive ce se desfăşoară în perioada 23-25 septembrie, pe raza judeţului Mehedinţi: în ziua de 23 septembrie, în municipiul Drobeta Turnu Severin, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Cooperării Europene, ce vor avea loc în Pădurea Crihala;

-24 septembrie, în localitatea Isverna, sat Siliștea unde se desfășoară concursul sportiv mountain-bike ,,Karst Isverna MTB Race” precum și un concert rock susținut de o formație din Serbia;

-24-25 septembrie, manifestări dedicate Zilelor comunei Devesel.


Pentru ca aceste evenimente să se desfăşoare fără evenimente nedorite, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor şi vor acționa cu preponderenţă pentru protecția participanților, prevenirea apariţiei unor stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Organizatorii evenimentelor sus menționate estimează participarea unui public numeros, motiv pentru care Jandarmeria Mehedinți recomandă participanților să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, să evite implicare în conflicte de orice natură, iar în cazul în care este afectată ordinea și liniștea publică să apeleze în cel mai scurt timp jandarmii aflați în dispozitivele de ordine publică.


Comenteaza acum

Alte stiri

21 iunie 2018

Mehedinţi: Coliziune între un autoturism şi un tir

Staţia Vânju Mare intervine în acest moment la un accident rutier, în localitatea Vânători, produs între un autoturism şi un tir. Două persoane sunt încarcerate. Potrivit ISU Mehedinţi, din fericire victimele sunt conştiente. Un sens de ...

Sumarul ediției de vineri, 22 iunie 2018

Actualitate

» DNA explică de ce anchetele vor fi afectate de Codul de Procedură Penală votat de aleșii Puterii
» România, pe ultimul loc în domeniul inovării
» Circulație restricționată pentru 30 de minute pe Transfăgărășan – DN 7C
» ALDE DOLJ: Stabilitatea politică este vitală pentru economie
» Reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor în timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase
» Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii CSM – Modificările afectează rolul de garant al independenței justiției
» Curtea de Apel de la Chişinău a susţinut decizia de invalidare a scrutinului din capitala Republicii Moldovei
» Dosarul Revoluţiei: Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale pe numele lui Emil (Cico) Dumitrescu
» Alertă cu bombă în Londra: Poliţia a anunţat că a arestat un bărbat, la gara Charing Cross
» Râuri din 17 judeţe, sub cod galben de inundaţii
» Japonia: Vulcanul Shinmoe a erupt şi a aruncat în aer o coloană de fum şi cenuşă până la 2.600 de metri înălţime
» Un brazilian a obţinut în instanţă dreptul de a-şi vizita câinele
» Ședință de urgență a Comitetului Executiv al PSD. Cine îi vrea capul lui Liviu Dragnea și cine îl apără după condamnare, cu punctajul de la partid
» Ploi torenţiale anunţate în Oltenia şi aproape tot restul ţării
» Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare

Dolj

» Craiova: Incendiu la un magazin de pe Calea Bucureşti
» „Vestigii arheologice de la Desa (jud. Dolj)”, la Muzeul Olteniei Craiova
» Cumpărături în siguranţă
» Craiova: Se prăbuşeşte asfaltul pe strada Eustaţiu Stonescu
» Studenţii de la Muzică, în concert la final de an universitar
» Termo Craiova se întâlneşte cu asociaţiile pentru a ajunge la un acord privind plata debitelor. În mod contrar va tăia apa caldă
» Dolj: Proprietarii de câini periculoşi, în atenţia poliţiştilor doljeni
» Dolj: Amenzi de peste 85.000 de lei pentru firme care activează în domeniul alimentaţiei publice
» Craiova: Lansarea volumului „Mozaic 2n@”, la Biblioteca Judeţeană
» Program de prevenţie a pestei porcine africane în Dolj
» Merge la puşcărie după ce și-a ucis amicul în accident
» „Prima Casă“, ultimele zvâcniri
» Drumul expres Craiova – Pitești, în aer
» Atenție la calitatea apei când mergeți la plajă!

Gorj

» Gorj: Tânăr arestat pentru tentativă de viol
» Gorj: Interpreta de muzică populară Domnica Trop împlinește 80 de ani
» Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi restaurat în acest an
» Gorjul, măturat de viituri

Olt

» Ziua Drapelului Naţional la Slatina
» Ţarcuri de oi, pastramă și brânză de oaie, în centrul Slatinei, în cadrul Caravanei „Alege Oaia“
» Poziţia vicepremierului Paul Stănescu după condamnarea lui Dragnea: „Avem de partea noastră votul electoral și un program de guvernare la care nu renunțăm“
» Olt: Prins la doi ani şi jumătate după ce a violat o bătrână. Între timp, femeia a murit

Vâlcea

» Vâlcea: Se acţionează în continuare pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor la Vaideeni
» A fost inaugurat Parcul din Zona Nord, în Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Peste 20 de gospodării inundate şi animale salvate din calea puhoaielor

Sport

» Fotbal / S-au pus în vânzare on-line biletele pentru Supercupa României
» Fotbal / CM din Rusia – faza grupelor. Vezi rezultatele, clasamentele și programul meciurilor!
» Cursuri de natație, noutate la Summer Sport

Bani & Afaceri

» Robor la trei luni creşte la 3,09 %

Sanatate

» Problema vaccinurilor, rezolvată doar pe jumătate
» Cum prevenim bolile de rinichi

Educatie

» Vâlcea: Prins băut la volan
» Luni încep probele scrise ale Bacalaureatului. 4.325 de candidați doljeni s-au înscris
» Școala în care se învață serios pentru nota 5
» Zeci de școli din Dolj au rezultate slabe la evaluarea națională

Top