Mehedinţi: Jandarmii prezenți la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

IMG_4683

În perioada 22-26 august, efective din cadrul Jandarmeriei Mehedinți vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării examenului de bacalaureat-sesiunea august-septembrie 2016, la două centre de examinare aflate în responsabilitate, în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Misiunea jandarmilor este de a preveni faptele care ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și desfășurarea în condiții de siguranță a examenului de bacalaureat.

Astfel, jandarmii vor păstra permanent legătura cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, în vederea soluționării imediate a oricăror incidente care ar pune în pericol siguranța elevilor sau a cadrelor didactice.

Începând de astăzi,  jandarmii mehedințeni vor fi prezenți pe timpul susținerii probelor scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, la Colegiul Național Economic ,,Theodor Costescu”  și Colegiul Pedagogic “Ștefan Odobleja”, Drobeta Turnu Severin.

Totodată  jandarmii vor asigura securitatea lucrărilor pe timpul transportului acestora de la centrele de examen la centrele de evaluare.

Pentru buna desfășurare a acestor activități, jandarmii recomandă cetăţenilor să respecte prevederile legale în vigoare , reamintind că nu vor fi tolerate fapte care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului.


Comenteaza acum

Alte stiri

30 septembrie 2016

Jandarmii în misiuni de ordine publică la Festivalurile din Olt

Efective ale Jandarmeriei Olt asigură ordinea publică pe timpul desfăşurării evenimentelor cultural-artistice, organizate în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în municipiile Slatina – (Evenimentul „Bucurie în mișcare”), Caracal ...
30 septembrie 2016

Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Mehedinţi a anunţat că astăzi sunt vacante 102 locuri de muncă, în următoarele meserii: agent de pază – 2, brutar – 2, barman – 2, confecţioner îmbrăcăminte – 12, cofetar ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 1 octombrie 2016

Actualitate

» Creștere economica de 6% in trimestrul 2 din 2016, potrivit BNR
» Gala Premiilor UNITER din anul 2017 se va desfăşura la Timişoara
» Un avion s-a prăbuşit în Columbia
» Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la o înţelegere de ultima oră, în privinţa celor şase copii
» Ziua luptei împotriva cancerului de sân
» Galben, din respect pentru cei care luptă împotriva cancerului
» Ministerul Sănătăţii: 55 de noi cazuri de rujeolă, într-o săptămână
» Poliţia Română scoate la concurs alte aproape 2.400 de posturi
» 1 octombrie, Ziua Mondială a Muzicii
» Judeţele unde se câştigă cel mai mult şi cel mai puţin
» Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: Există cadru legal pentru desecretizare. Avem cerere de la DNA
» Cioloş a îmbrăcat un tricou al campaniei ”Dosta!”, împotriva stigmatizării romilor
» 1 octombrie este Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Previziunile catastrofale privind îmbătrânirea populaţiei
» Cele mai multe investiţii străine, concentrate în Bucureşti – Ilfov
» Femeile poloneze vor organiza luni un “protest negru” împotriva interzicerii avortului
» Astăzi începe UrbanFest 2016
» Beneficii ale dovleacului
» Sărbători religioase – 1 octombrie
» Pe 20 octombrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi
» Instituțiile de învățământ din străinătate caută în Craiova tineri români pentru studii
» Întâlnirea de 40 de ani a ​primei​ generații​ de absolvenți ai UMF Craiova
» Scoția nu are drept de veto în privința Brexit, afirmă premierul britanic Theresa May
» Dacian Cioloș: Pirelli, un exemplu pozitiv al cooperării dintre România şi Italia

Dolj

» Colocviile şi premiile „Scrisul Românesc“: Avangarda, după 100 de ani
» Fostul primar din Argetoaia, condamnat definitiv
» Elevi cu vârste diferite, în aceeași clasă
» Extinderea Clinicii de Oncologie a SJU Craiova, în aer
» Ritmul lucrărilor la Centura de Sud, monitorizat video
» Pedepse „amare“ în dosarul evaziunii de la Zahărul Corabia
» Un nou început la Universitatea din Craiova
» Depunerea de proiecte pe fonduri europene, pe ultima sută de metri
» Sute de copii cu boală diareică, internați în ultimul timp la Craiova
» Întreruperi energie electrică de luni

Gorj

» Magazinele din incinta şcolilor, controlate de poliţie
» Proiect pentru dezvoltarea turismului, susţinut de CJ Gorj
» CJ Gorj a alocat fonduri pentru nouă biserici şi mănăstiri

Sport

» „Satelitul” CSU, surclasat de Atletic Bradu
» Filiaşiul s-a jucat cu Steaua II
» Elisei ratează Euro
» Demonstrați-vă valoarea!
» Fotbal / Programe, rezultate, clasamente (30 septembrie – 3 octombrie)

Magazin

» Ia te uită! – Lupul de pe Wall Street
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Apariţie editorială – Mihai Duţescu a lansat volumul „Poeme decadente“
» Bancul zilei

Top