14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiAmenzi aplicate mehedinţenilor turbulenţi

Amenzi aplicate mehedinţenilor turbulenţi

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți au asigurat, în perioada 22 – 24 iulie, ordinea publică prin patrule independente și în sistem integrat(patrule mixte), pentru ca manifestările organizate în această perioadă, să se desfăşoare într-un climat optim de normalitate civică.
Jandarmii au fost prezenţi  în municipiul Drobeta Turnu Severin  şi pe raza judeţului Mehedinţi și au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

În perioada amintită, jandarmii mehedinţeni au constatat 44 de abateri de la normele legale  în vigoare(10 avertismente  și 34 amenzi), aplicând sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.550 de lei.
Astfel, majoritatea sancţiunilor au fost aplicate mehedinţenilor care au încălcat normele de convieţuire socială, au tulburat ordinea şi liniştea publică, au proferat de injurii şi expresii jignitoare, au consumat de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele amenajate, au provocat şi au participat la scandal, au cerșit, au practicat prostituția.
Jandarmeria  Mehedinţi continuă acţiunile în vederea prevenirii fenomenului contravenţional şi infracţional şi recomandă cetăţenilor ca în caz de urgență să apeleze  numărul unic 112, sau să se adreseze cu încredere celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică,  în vederea luării măsurilor legale care se impun, conform legii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS