22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiPeste 250 de şoferi amendaţi de poliţiştii din Mehedinţi, în 72 de ore

Peste 250 de şoferi amendaţi de poliţiştii din Mehedinţi, în 72 de ore

Poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinti au aplicat, în ultimele 72 de ore 267 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care nu au respectat Codul Rutier, în valoare de 44.710 de lei. În ultimele 72 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele mehedintene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 267 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 44.710 lei, şi au fost reţinute în vederea suspendării un număr de 13 permise de conducere, un set plăcuţe de înmatriculare şi 6 certificate de înmatriculare. Astfel, 42 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 29 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 4 pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 9 conducători auto au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor, 4 conducători auto au fost sancţionaţi pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, iar 2 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate bicicliştiulor pentru nerespectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS