21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiO profesoară din Drobeta-Turnu Severin, singurul dascăl din România care ar putea primi Premiul Nobel pentru Educaţie

O profesoară din Drobeta-Turnu Severin, singurul dascăl din România care ar putea primi Premiul Nobel pentru Educaţie

Manuela Prajea a fost nominalizată la Global Teacher Prize, supranumit “Premiul Nobel pentru Educaţie”, un premiu anual de 1 milion de dolari decernat unui profesor excepţional, care aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea profesiei de dascăl.

Singurul dascăl din România, nominalizat printre cei 50 de profesori înscrişi în această competiţie, este Manuela Prajea, directorul Colegiului Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

„Este vorba de competiţia mondială pentru profesori, o competiţie care celebrează succesul cadrelor didactice în întreaga lume. Am participat la această competiţie anul acesta alături de mii de participanţi din peste 128 de ţări şi am fost selectată printre primii 50 de finalişti, ca urmare a activităţii mele depuse şi probate în cadrul competiţiei. Premiul final este de 1 milion de dolari, pe care am declarat că vreau să-l donez Colegiului Naţional Traian”, spune profesorul Manuela Prajea.

1 milion de dolari în contul Colegiului Naţional Traian, una din cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Mehedinţi, ar însemna dotări moderne, dar şi burse pentru elevi şi profesori.

„Am ales să donez această sumă pentru că vreau să arăt că în România se întâmplă lucruri bune şi există şi oameni devotaţi care realizează mult voluntariat şi până la urmă contează fericirea pe care o ai atunci când faci un lucru bun şi când ajuţi comunitatea”, mai spune directorul colegiului severinean.

Pentru profesorul Manuela Prajea această nominalizare înseamnă „o bucurie şi o apreciere a muncii mele devotate de atâţia ani pentru olimpici şi pentru şcoală şi pentru comunitatea în care trăiesc”.

Manuela Prajea

Global Teacher Prize a fost înfiinţat în 2014 de Fundaţia Varkey şi este o competiţie deschisă profesorilor din toată lumea care predau tinerilor între 5 şi 18 ani. Fundaţia Varkey a fost creată de miliardarul Sunny Varkey, care a aderat la “Giving Pledge”, convenţia filantropică iniţiată de Bill Gates şi Warren Buffet prin care unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume se angajează să doneze cel puţin jumătate din averea lor în scopuri caritabile. Sunny Varkey şi-a făcut averea estimată la peste 2,1 miliarde de dolari din afaceri legate de educaţie, grupul sau de firme fiind cel mai mare operator privat de şcoli şi grădiniţe din lume.

În luna ianuarie, sunt selectaţi 10 profesori din cei 50 nominalizaţi acum, iar câştigătorul premiului este anunţat în luna martie.

Profesoara de matematică Manuela Prajea, singurul dascăl român care a primit distincţia „Claes Nobel“ (2011), face performanţă de 25 de ani în învăţământul românesc. Se poate mândri cu o carieră prestigioasă, măsurată prin distincţiile sale, dar şi prin universităţile de prestigiu din întreaga lume la care au ajuns elevii ei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS