12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinți: Peste 1.500 de angajați ai RAAN vor fi disponibilizați de la 1 octombrie

Mehedinți: Peste 1.500 de angajați ai RAAN vor fi disponibilizați de la 1 octombrie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți a fost notificată de către administratorul special al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) asupra deciziei de disponibilizare colectivă a 1.525 de angajați, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al instituției, Sorin Marinescu.
Muncitorii urmează să intre în șomaj începând cu 1 octombrie și tot din această dată vor primi venituri de completare, conform unui act normativ aprobat de Guvernul României, scrie Agerpres. „S-a ajuns la situația respectivă din cauza problemelor financiare de pe platformelor industriale ale sucursalelor Romag Prod și Romag Termo ale RAAN. În a doua etapă, la 31 martie 2016 vor mai fi trimiși în șomaj alți 520 de salariați, urmând ca să rămână pentru gestionarea apei grele și golirea instalațiilor de hidrogen sulfurat doar 150 de persoane”, a precizat Marinescu. Printr-o hotărâre de guvern s-a prevăzut alocarea de către Ministerul Economiei a 3.697.000 de lei pentru plata șomajului și a unor restanțe salariale ale disponibilizaților de la RAAN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS