15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiIntervenţie a SRI pentru ridicarea unui obiect suspect, căzut în Drobeta Turnu Severin

Intervenţie a SRI pentru ridicarea unui obiect suspect, căzut în Drobeta Turnu Severin

Specialiştii Serviciului Român de Informaţii (SRI) au intervenit, luni seară, pentru ridicarea unui obiect suspect, care seamăna cu o paraşută, căzut în apropierea unei biserici din Drobeta Turnu Severin, poliţiştii şi jandarmii securizând zona pe parcursul operaţiunii.

Poliţiştii au fost sesizaţi că în faţa bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin a căzut un obiect suspect, care seamăna cu o paraşută şi care, la impactul cu solul, a produs un zgomot puternic. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi, care au încercuit zona şi au închis circulaţia pe strada din faţa bisericii. Totodată, au fost chemaţi şi specialişti ai SRI, care au verificat obiectul respectiv cu un detector.

”Apelul s-a primit în dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, la orele 18.30. Am fost sesizaţi despre obiectul respectiv că a aterizat în apropierea lăcaşului de cult. La faţa locului a ajuns patrula mixtă formată din poliţişti şi jandarmi care a procedat la securizarea zonei. Am sesizat Serviciul Român de Informaţii. În urma investigaţiilor făcute de către echipa pirotehnică s-a stabilit că nu prezintă pericol pentru populaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohon.

Obiectul suspect a fost ridicat în siguranţă de către specialiştii SRI şi predat Serviciului de arme, explozivi şi substanţe periculoase al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, pentru a stabili cu exactitate natura acestuia.
Surse judiciare au declarat că obiectul pare a fi paraşuta unui avion de mici dimensiuni, conform Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS