14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTânăr din Bucureşti, reţinut pentru furturi în Gorj

Tânăr din Bucureşti, reţinut pentru furturi în Gorj

Un bărbat, de 29 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut aseară de poliţiştii gorjeni, sub acuzaţia de furt calificat. Suspectul este acuzat că pe 9 ianuarie ar fi sustras dintr-un supermarket din Târgu Jiu un expresor de cafea în valoare de 600 de lei. „Totodată, în sarcina bărbatului s-a reținut și săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, din care una în formă continuată, săvârșite în perioada 2015-2019. Întrucât în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și prevenirii săvârșirii unor alte fapte, față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS