24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjManifestări cultural-artistice în memoria lui Viorel Gârbaciu

Manifestări cultural-artistice în memoria lui Viorel Gârbaciu

Fostul director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, Viorel Gârbaciu, va fi omagiat la finalul acestei săptămâni printr-o serie de mannifestări cultural artistice. Autorităţile locale şi judeţene au participat marţi, la Prefectura Gorj, la lansarea proiectului „Asociația Culturală Viorel Gârbaciu”, ocazie cu care s-a prezentat și programul manifestărilor ce vor avea loc în data de 1 iulie 2018, evenimente organizate în memoria marelui om de cultură Viorel Gârbaciu. Evenimentul va debuta duminică la ora 19, la Teatrul ”Elvira Godeanu”, cu lansarea revistei ”Curtea cu prieteni”, urmată de vernisarea expoziției de desen ”Viorel – 70 de gânduri”. La ora 20.30 în Parcul Coloanei fara Sfârșit va avea loc Concertul Extraordinar ”Cântece care ne-au însoțit istoria – Grigore Leșe și lăutarii din Gorj”. Viorel Gârbaciu ar fi împlinit duminică, 1 iulie, vârsta de 70 de ani, a spus Iani Gârbaciu, fiul fostului om de cultură gorjean.

Asociaţia va fi înfiinţată până la iarnă

Iani Grâbaciu a anunţat că „Asociația Culturală Viorel Gârbaciu” va fi înfiinţată până la finalul acestui an. Prin intermediul asociaţiei vor fi derulate diverse proiecte culturale, unele dintre acestea fiind iniţiate în trecut chiar de fostul director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. „Este un complex de manifestări care se doreau organizate altfel, dar a intervenit acest moment nefericit. Am ales data de 1 iulie pentru că atunci Viorel ar fi împlinit vârsta de 70 de ani. Întreg complexul de evenimente de duminică este sub semnul acestei cifre. Până în iarnă vom face toate demersurile pentru ca Asociaţia să funcţioneze şi să înceapă să organizeze evenimente cultural-artistice. Este vorba de proiecte pe care tatăl meu le avea în plan. Vom duce mai departe aceste proiecte”, a spus Iani Gârbaciu, care este şi purtător de cuvânt al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS