6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tânăr anchetat după ce a furat acumulatori din mai multe autoturisme

Gorj: Tânăr anchetat după ce a furat acumulatori din mai multe autoturisme

Un tânăr, de 25 de ani, din comuna gorjeană Peştişani, este anchetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce pe parcursul săptămânii trecute a furat baterii auto din mai multe autovehicule de pe raza comunei. „Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de un bărbat de 38 de ani, din comuna Peștișani, despre faptul că în perioada 13-16 februarie, persoane necunoscute i-au sustras doi acumulatori auto de la două autoutilitare ce erau parcate în apropierea locuinței, producându-i un prejudiciu de 600 de lei. De asemenea, la data de 17 februarie, Postul de Poliție Peștișani a fost sesizat de trei bărbați de 38, 47 și 49 de ani, din comuna Peștișani, despre faptul că în perioada 13-17 februarie, persoane necunoscute au sustras 6 acumulatori auto de la autovehicule ce erau parcate în apropierea unei locuințe și în curtea unui depozit de pe raza localității, producând un prejudiciu de 1.600 de lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat autorul faptei, un tânăr de 25 de ani, din comuna Peștișani, care a sustras acumulatorii, iar ulterior a valorificat o parte dintre ei contra sumei de 250 de lei. Acumulatorii au fost recuperați și predați părților vătămate, iar cercetările continuă pentru satbilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei și a întregii activități infracționale a tânărului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS