10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Lucrările la Sala Sporturilor se apropie de final prin montarea scaunelor

Gorj: Lucrările la Sala Sporturilor se apropie de final prin montarea scaunelor

4 feb 2018
Foto: sala sporturilor scaune: A început montarea scaunelor în Sala Sporturilor

Lucrările la Sala Sporturilor din Târgu Jiu au intrat pe ultima sută de metri. Au sosit şi scaunele, iar montarea acestora a început la sfârşitul săptămânii trecute. Scaunele sunt tricolore, iar după montarea completă a mobilierului în tribună, Sala Sporturilor va avea un total de 1.223 de locuri, faţă de 800, câte erau anterior. „Lucrările la acest obiectiv se apropie de finalizare. S-a trecut la montarea celor 1.223 de scaune în tribune, iar parchetul a fost deja montat. În aproximativ două săptămâni, municipiul Târgu Jiu va beneficia de o sală de sport modernă, pregatită să găzduiască evenimente de înaltă ţinută“, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Mai sunt de executat lucrările la exterior, însă acestea nu vor împiedica desfăşurarea de competiţii în incintă. Este vorba de concursuri naţionale şi internaţionale sau evenimente locale.

Campionatul european de box

Federația Română de Box va organiza la Târgu Jiu Campionatul European de Box sub 22 de ani. Competiția va avea loc în perioada 24 martie – 2 aprilie 2018, chiar în Sala Sporturilor din municipiu. Federaţia Română de Box şi-a asumat organizarea acestei competiţii europene, mizând pe faptul că la Târgu Jiu va fi gata una din cele mai moderne săli din ţară. Au existat sincope în derularea lucrărilor, ca urmare a licitaţiei pentru achiziţionarea scaunelor. În cele din urmă scaunele au fost aduse la Târgu Jiu. Tot la Sala Sporturilor va trebui să fie organizat şi Campionatul Naţional de Box, în prima parte a lunii viitoare. Dacă lucrările nu vor fi gata până atunci, există alternative pentru alt spaţiu pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Box. Este vorba de Sala de Sport de la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu“ sau Sala de Sport de la Şcoala Generală „Litovoi“. Autorităţile vor însă ca lucrările la Sala Sporturilor să fie gata până cel târziu pe 20 februarie.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS