14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Un angajator din Albeni şi unul din Târgu Jiu, depistaţi cu 15 muncitori „la negru”

Gorj: Un angajator din Albeni şi unul din Târgu Jiu, depistaţi cu 15 muncitori „la negru”

O firmă de construcţii din comuna gorjeană Albeni şi alta din Târgu Jiu au fost depistate în timp ce foloseau 15 muncitori „la negru”. Verificările la agenţii economici respectivi s-au produs ultimele zile şi în total au fost depistate 15 persoane care lucrau fără forme legale. La firma din Albeni au fost descoperite două persoane care lucrau „la negru”, iar la cea din Târgu Jiu 13 muncitori. Patronul firmei din Târgu Jiu a fost sancţionat cu o amendă de 100.000 de lei pentru muncă „la negru” şi cu 4.000 de lei pentru nerespectarea sănătăţii şi securităţii în muncă. Acesta a plătit deja jumătate din amenzi. De asemenea, pentru ultimii doi muncitori prinşi că prestau fără forme legale, administratorul firmei din Albeni riscă o sancţiune în valoare de 40.000 de lei şi încă una de 4.000 de lei. Inspectorii de muncă au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Eugen Măruţă

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS