24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAcţiune de pregătire a salvamontiştilor în Rânca

Acţiune de pregătire a salvamontiştilor în Rânca

Salvamontiştii gorjeni au organizat la sfârşitul săptămânii trecute un stagiu de pregătire în staţiunea montană Rânca. Zeci de salvatori s-au aflat la bazele Salvamont Gorj din Rânca unde au participat la un stagiu complex de pregătire pentru sezonul de iarnă în zona montană. S-a avut în vedere nu numai intervenţia echipelor specializate în staţiune şi pe pârtiile de schi, dar şi organizarea în caz de acţiuni de salvare şi de recuperare a turiştilor de pe munte. Au fost prezenţi la şedinţele teoretice şi practice aproape toţi salvatorii Serviciului Public al Salvamont Gorj. În cadrul exerciţiilor practice au fost folosite echipamentele şi autoturismele din dotarea bazelor din staţiune şi au fost verificate toate procedurile care sunt executate, în caz de intervenţie pe pârtii, în afara pârtiilor şi la cabane sau în zonele muntoase din afara zonei turistice.

Trei pârtii deschise în week-end

Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj, a declarat că duminică au fost deschise trei pârtii de schi în staţiunea montană Rânca. Sute de turişti au fost prezenţi în cabane şi au ieşit pe pârtii să practice sporturile de sezon. Echipale de salvamontişti care asigură permanenţa în staţiune nu au avut multe intervenţii. Sâmbătă au fost două cazuri de turişti accidentaţi pe pârtie, iar duminică un singur caz. „A fost o activitate de care am profitat pentru a pregăti echipele pentru iarnă. Deşi avem oameni cu mare experienţă în domeniu, orice şedinţă de pregătire este foarte bună, mai ales că este un domeniu în care se inovează mereu şi apar tehnici noi şi echipamente noi. Asigurăm permanenţa în staţiune cu 4 – 8 salvamontişti. Ne aşteptăm la un număr de câteva mii de turişti în staţiune de Crăciun şi în zilele care vor urma până de Anul Nou. Spre deosebire de anii trecuţi acum este zăpdă şi se poate schia fără probleme. Vom suplimenta numărul de salvamontişti în perioada sărbătorilor, în funcţie şi de numărul de turişti care vor urca la Rânca. Până acum nu am avut intervenţii deosebite pe pârtii. Să sperăm că va fi un sezon de schi frumos, cu mulţi turişti şi fără evenimente”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj. Stratul de zăpadă măsoară în Rânca între 40 şi 50 de centimetri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS