21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAvansări în grad la IPJ şi la Jandarmi

Avansări în grad la IPJ şi la Jandarmi

La două instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut loc miercuri avansări în grad. Astfel, cu prilejul Zilei Naţionale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj a avut loc o festivitate coordonată de către conducerea unităţii, în cadrul căreia doi ofiţeri și nouă subofiţeri jandarmi au fost avansaţi în grad, toţi înaintea expirării stagiului minim pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu. Inspectorul șef – colonelul Eugen Țambrea a prezentat mesajul transmis de inspectorul general al Jandarmeriei Române și Ordinele de înaintare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru unsprezece cadre militare. Cu acest prilej a fost prezentat şi Ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj, prin care au fost recompensaţi cu mulţumiri şi felicitări un număr de 219 cadre militare (ofițeri și subofițeri) precum şi 22 personal contractual. Cadrele militare avansate au fost felicitate de către colegi care le-au transmis gândurile de bucurie prilejuite de această ocazie, fiind adresată urarea militară „la mai mare” și succes în cariera militară pe mai departe.În conformitate cu prevederile legale și a regulamentelor militare în vigoare, jandarmii pot fi înaintaţi în grad înainte de termen, de Ziua Armei şi la 1 Decembrie.

Avansări şi la Poliţie

Cu prilejul zilei de 1 decembrie – Ziua Națională a României, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a avut loc festivitatea de avansare a polițiștilor pentru merite excepționale în activitatea profesională. Astfel, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim patru ofițeri și opt agenți de poliție. „Vă felicit pentru avansarea în gradul profesional și vă mulțumesc pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunile, dovedind profesionalism şi fermitate în aplicarea legii. Dumneavoastră sunteți dovada că ne-am îndeplinit atribuţiile cu onoare, rigurozitate şi devotament, că am dezvoltat o relaţie bazată pe încredere şi respect cu cetăţenii. Ne aflăm la început de decembrie. Este momentul să ne facem bilanțul activităților din acest an, să rememorăm cele mai importante rezultate obţinute în îndeplinirea misiunilor, să învățăm din experiența acumulată și să continuăm să ne perfecționăm, astfel încât să arătăm tuturor că, prin tot ceea ce facem, polițiștii români sunt profesioniști, integri și devotați comunității. Urmează o perioadă frumoasă, cu evenimente importante și semnificații multiple pentru fiecare dintre noi, fie că vorbim de Ziua Națională a României sau de Sărbătorile de Iarnă. Cu acest prilej, vă doresc tuturor mult succes în activitatea cotidiană, iar competenţa, răbdarea şi puterea de muncă să se alăture în mod fericit onoarei şi demnităţii puse în serviciul cetăţenilor. Totodată, doresc să transmit familiilor dumneavoastră urări de sănătate şi mulţumirile mele personale, pentru ajutorul, sprijinul şi înţelegerea de care dau dovadă permanent”, potrivit comisarului şef Dumitru Decebal Drăghiea, şeful IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS