9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Elevii unei şcoli nu au făcut ore, din cauza fumului de la o sobă

Gorj: Elevii unei şcoli nu au făcut ore, din cauza fumului de la o sobă


Câteva zeci de elevi ai Şcolii din Văcarea, comuna gorjeană Dăneşti, nu au făcut luni ore, din cauza fumului emanat de o sobă pe lemne. Aproximativ 20 de elevi de clasele I-IV au fost trimişi acasă de către profesori. Una din sobe scotea foarte mult fum şi întreaga clădire a fost evacuată. Se aşteaptă soluţii de la primărie, pentru ca lucrurile să reintre în normal. Verificarea sobelor sau a sistemelor de încălzire trebuia făcută la începutul anului şi se face periodic în timpul sezonului rece, dacă nu în fiecare zi. Edilii din Dăneşti susţin că nu au fonduri pentru modernizarea Şcolii din Văcarea şi ar fi trimis în week-end un muncitor să verifice şi să curăţe soba. Nu se şti exact ce s-a întâmplat, dar soba nu a funcţionat luni dimineaţă cum trebuie, iar părinţii şi-au luat copiii acasă. Niciunul dintre micuţi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi nu s-a intoxicat cu fum.

Învăţământ „la simultan”

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au derulat o verificare în acest caz. Georgeta Popescu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că la Şcoala din Văcarea învaţă simultan în aceeaşi sală de clasă 17 elevi de la clasa pregătitoare, precum şi de la clasele a II-a şi a IV-a. Primăria urma să trimită ieri un muncitor care să curăţe soba, deşi un angajat al linstituţiei a făcut acest lucru şi la sfârşitul săptămânii trecute. Georgeta Popescu a precizat că orele pierdute luni vor fi recuperate. „Niciunul dintre elevi nu a avut probleme medicale. Toţi au fost luaţi acasă de către părinţi. De marţi orele sperăm să se desfăşoare normal. Aşa am primit asigurări de la doamna directoare a şcolii. A luat legătura cu primăria şi i s-a spus că vor fi făcute verificările necesare. Nu ştim cum a fost făcută reparaţia la sobă şi de ce a scos fum. S-a spus că soba va funcţiona cum trebuie marţi şi că nu vor mai fi probleme. Va fi un grafic de recuperare a orelor de luni. Deocamdată, şcoala de acolo va funcţiona în continuare în acest an şcolar. Vedem ce se va întâmpla pe mai departe în funcţie de numărul de elevi”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Este de aşteptat şi ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj să deruleze o verificare la Şcoala din Văcarea, în urma incidentului care a avut loc luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS