10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tânăr aflat sub control judiciar, prins fără permis la volan

Gorj: Tânăr aflat sub control judiciar, prins fără permis la volan

Un tânăr, de 25 de ani, din comuna gorjeană Văgiuleşti, a fost reţinut astăzi de poliţişti, după ce a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism, fără ca bărbatul să posede un permis auto. „În urma continuării cercetărilor s-a constatat că tânărul se afla sub efectul măsurii controlului judiciar tot pentru conducere fără permis, fiind dispusă măsura reţinerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore şi introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS