14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Deţinuţii revin la şcoală pentru a efectua muncă în folosul comunităţii

Gorj: Deţinuţii revin la şcoală pentru a efectua muncă în folosul comunităţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va folosi deţinuţi pentru a face curăţenie în incinta unităţilor de învăţământ. În acest sens va fi încheiat un protocol cu Penitenciarul din Târgu Jiu. Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că este pentru prima dată când se încheie un astfel de parteneriat. Deţinuţii vor fi folosiţi la întreţinerea spaţiilor verzi, vor efectua servicii de curăţenie în curţi şi în incinta şcolilor, diferite lucrări de reparaţii şi aşa mai departe. Georgeta Popescu a precizat că vor fi stabiliţi paşii şi măsurile necesare pentru ca programul respectiv să nu perturbe activitatea unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului. „Este o premieră pentru judeţul Gorj. Vom încheia un parteneriat care să fie benefic pentru învăţământ. O să avem în vedere un program care să nu afecteeze activitatea unităţilor şcolare. Deţinuţii pot efectua diferite munci care să schimbe în bine înfăţişarea şcolilor din Târgu Jiu şi din judeţ. Ştiu că este nevoie de forţă de muncă la nivel local şi uneori este greu de identificat. Sperăm să fie un parteneriat benefic pentru toată lumea”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS