8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInstituţiile şi societăţile comerciale din Primăria Târgu Jiu intră, în sfrâşit, în analiză

Instituţiile şi societăţile comerciale din Primăria Târgu Jiu intră, în sfrâşit, în analiză

La nivelul Primăriei Târgu Jiu este în derulare o analiză a instituţiilor şi a societăţilor comerciale din subordinea Consiliului Local. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a promis la începutul mandatului şi în timpul campaniei electorale că îi va evalua pe şefii de instituţii, precumşi activitatea direcţiilor din Primăria Târgu Jiu. Edilul susţine că evaluarea va avea loc, iar în privinţa societăţilor comerciale, respectiv Edilitara Public, analiza va fi realizată de Consiliul de Administraţie. În cadrul Consiliului de Administraţie sunt şi reprezentanţi ai autorităţii locale. Marcel Romanescu a precizat în campania electorală că acolo unde vor fi identificate disfuncţionalităţi se va trece la măsuri care vor merge până la înlocuirea de şefi din funcţie. Ulterior, edilul a spus că, deocamdată, lucrurile merg bine la Primăria Târgu Jiu.

Analiză şi la nivelul direcţiei care administrează parcările

Primarul din Târgu Jiu a mai spus la nivelul conducerii primăriei a fost abordată problema parcărilor cu plată şi a modului în care este gestionată problema respectivă. Discuţia a fost amânată pentru că este necesară o distincţie între parcările publice şi parcările de reşedinţă. Încă nu este stabilit clar la nivel de municipiu unde pot fi amenajate parcări publice cu plată şi unde vor funcţiona parcări de reşedinţă folosite de regulă în interiorul cartierelor. În momentul de faţă nu se mai ştie exact cine se ocupă de problema parcărilor din municipiu. Societatea Consiliului Local Edilitara le amenajează. Serviciului Asociaţii de Proprietari le repartizează şi le monitorizează, Direcţia Publică de Venituri încasează taxele. Mai sunt şi parcările publice cu plată, unde există taxare separată. Primarul Marcel Romanescu a declarat că se intenţionează să se înfiinţeze un Serviciu la nivelul primăriei care să se ocupe de toate parcările din municipiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS