15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Peste 200 de sindicalişti ies în stradă

Gorj: Peste 200 de sindicalişti ies în stradă

Reprezentanţi a 26 de sindicate afiliate Cartel Alfa Gorj vor protesta, mâine, de la ora 16.30 în centrul municipiului Târgu Jiu. Protestul este programat până la ora 18.30, în Piaţa Prefecturii, organizator fiind Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA, filiala Gorj, la care vor participa, cel puțin 200 de persoane. Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului faţă de Guvernul României, pentru următoarele motive: transferul taxelor sociale de la angajator catre angajat, respectiv modificările legii 62/2011, plecând de la varianta comună a celor cinci confederații sindicale înaintată guvernului, care vizează în esenţă simplificarea încheierii contractelor colective de muncă. În centrul oraşului vor fi lideri de sindicat din minerit, sectorul energetic, sănătate, poliţie, veterinari şi câteva sindicate din sectorul privat.

Nemulţumiri majore

Liderii de sindicat din Gorj susţin că nicăieri în Uniunea Europeană, contribuţiile sociale nu sunt trecute integral în sarcina angajatului. „Guvernul pregăteşte cea mai mare schimbare a felului cum sunt calculate şi plătite contribuţiile sociale pentru angajaţi, însă obiectivul acestei schimbări este neclar. Astfel, de la 1 ianuarie 2018 urmează să treacă în sarcina salariatului toate contribuţiile de pensii, sănătate, şomaj. În prezent, aceste contribuţii sunt împărţite în mod aproximativ egal între angajat şi angajator. Care este obiectivul trecerii la salariat a contribuţiilor sociale ? Nimeni nu a explicat până acum nimic. În contractele de muncă sunt trecute salariile brute. Iar pentru a asigura acelaşi salariu net pentru angajaţii din companiile şi instituţiile de stat (bugetarii), majorarea salariilor brute se pot legifera. Însă ce se va întâmpla cu angajații care nu sunt bugetari? Pentru ca angajaţii din sectorul privat să rămână cu acelaşi salariu net, angajatorul trebuie să mărească salariul brut cu 22%, iar întrebarea este de ce ar face-o în condiţiile în care nimeni nu-l poate obliga? La un moment dat, după ce se va face această schimbare, angajatorul va spune: eu am 2.000 de lei sau 3.000 de lei disponibili, nu mă interesează ce taxe şi contribuţii plăteşti tu la stat, aceştia sunt banii. Sunt multe întrebări la care guvernanții ar trebui să ne dea răspunsuri clare. Deocamdată însă, nicăieri în Uniunea Europeană nu există o asemenea împărţire a poverii contribuţiilor sociale, integral la angajat. Este un experiment ca atâtea altele prin care trebuie să treacă românii ! Cui foloseşte?”, a spus Manu Tomescu, lider de sindicat în cadrul Termocentralei Rovinari, din Complexul Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS