6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectura Gorj a reclamat la poliţie autorităţile din comuna Stăneşti

Prefectura Gorj a reclamat la poliţie autorităţile din comuna Stăneşti

Corpul de control al Prefecturii Gorj a decis să sesizeze Inspectoratul Judeţean de Poliţie, în urma verificărilor de la Primăria Stăneşti. În baza unui ordin emis de prefectul judeţului Corpul de control s-a deplasat miercuri la Stăneşti pentru a verifica mai multe documente. Angajaţii instituţiei nu au mai primit de două luni de zile salariile. Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a declarat că au fost depistate o serie de aspecte neconforme, în sensul că o dispoziţie emisă de primarul din Stăneşti a fost transmisă Pefecturii Gorj sub o formă, iar la primărie figurează şi a fost aplicată sub altă formă. În legătură cu acest aspect şi cu alte două posibile nereguli, Corpul de Control a decis să sesizeze Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. „Este un aspect neconform şi care a atras atenţia. S-a emis de către primar o dispoziţie care avea două forme. Una a fost trimisă la noi pentru controlul de legalitate şi alta cu alt conţinut a rămas la primărie şi a fost pusă în aplicare. Era puţin diferit conţinutul, dar datele problemei se schimbau total. Era vorba de un presupus prejudiciu în legătură cu persoana care avea viza de control financiar preventiv. În urma semnalării acestor aspecte şi în urma deplasării la faţa locului, conform procedurilor am trimis materialul cu recomandări la Primăria Stăneşti pentru remediere şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj cu privire la două aspecte mai delicate scoase în evidenţă de control”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj.

Poliţia va face lumină în acest caz

Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a declarat că era necesar ca primarul din Stăneşti să facă demersuri în cadrul primăriei pentru a recupera un prejudiciu. Este vorba de o sumă de bani care au fost încasaţi nelegal ca sporuri de un funcţionar. Sumele trebuiau recuperate de la angajata respectivă, însă dispoziţia emisă de primar trimisă la Prefectura Gorj nu mai semăna cu documentul de la primărie. Poliţia urmează să facă lumină în acest caz şi să stabilească dacă este vorba de un prejudiciu în urma efectelor juridice produse de documentul respectiv. „Nu ştim prejudiciul care trebuia recuperat de către primărie. Domnul primar a emis acea dispoziţie care avea două forme, un conţinut diferit. Banii trebuiau recuperaţide la doamna respectivă. Era vorba de sporuri care ar fi fost nelegale”, a mai spus Sorin Arjoca, subprefect de Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS