10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProgram prelungit la Evidenţa Persoanelor

Program prelungit la Evidenţa Persoanelor

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu va funcţiona după un program special de săptămâna viitoare pentru a elibera acte de identitate persoanelor cu drept de vot care doresc să participe la scrutinul din 11 iunie. Se va putea vota numai în baza unui act de identitate valabil. De asemenea, se vor putea elibera şi cărţi de identitate provizorii. La Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu sunt arondaţi atât locuitorii din municipiu, cât şi localnicii din comuna Drăguţeşti, a precizat Dan Laurenţiu, şeful Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu. În cele două localităţi vor avea loc alegeri pentru desemnarea primarilor.
Vize de reşedinţă
La alegeri vor putea participa şi cetăţenii care au obţinut de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor viza de reşedinţă la Târgu Jiu. Potrivit lui Dan Laurenţiu, şeful Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu, pe primele patru luni ale anului au fost solicitate 565 de vize de reşedinţă. În aprilie au fost emise 60 de vize de reşedinţă, iar în luna mai au fost înregistrate 100 de cereri pentru înscrierea vizei de reşedinţă. „Nu este o cerere crescută de vize de reşedinţă. Am avut pe primele patru luni ale anului 565 de vize de reşedinţă la Târgu Jiu. În luna aprilie au fost 60 şi în mai – 100. Nu este un număr spectaculos de mare. Cetăţenii care nu au acte de identitate valabile sau nu au deloc acte de identitate trebuie să se prezinte la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor pentru a intra în legalitate, mai ales dacă vor să participe la scrutin. O vor putea face numai în baza unui act de identitate valabil“, a declarat Dan Laurenţiu. O carte de identitate costă 7 lei şi un act de identitate provizoriu 1 leu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS