Târgu Jiu: Consiliul Local decide luni soarta directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”

marian negrescu teatru
Marian Negrescu stă cu funcţia la mâna Consiliului Local

Directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Marian Negrescu, îşi va pierde funcţia. Membrii Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Târgu Jiu au luat decizia de a-l schimba din funcţie pe Marian Negrescu, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI). Negrescu nu mai poate ocupa timp de trei ani o funcţie publică, după ce a fost declarat incompatibil şi în conflict de interese, printr-o decizie a inspectorilor de integritate. Raportul ANI a rămas defintiv la instanţa supremă, în luna aprilie. Comisia din cadrul primăriei l-a propus ca interimar, timp de 120 de zile, până la organizarea concursului pe post, pe actorul Cosmin Brehuță. Decizia Comisiei de Cultură urmează să fie analizată în cadrul sedintei  ordinare a  Consiliului Local, care se va întruni luni. Este de amintit că în anul 2014, Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Marian Negrescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, întrucât, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director/manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 de lei.

Conflict de interese


Potrivit ANI, directorul Marian Negrescu a încălcat atât dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înțelege situația în care o persoană ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative… Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective… Persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului“, potrivit Legii nr. 161. Este de precizat că Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese. Negrescu s-a ales însă doar cu o amendă administrativă de o mie de lei.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 21 august 2017

Actualitate

» Cod Galben de ploaie în Oltenia
» Noi raiduri ale poliției spaniole după atentatele de la Barcelona și Cambrils
» Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 22 iulie 2017, cu valoarea de 878 de lei
» Directorul general al companiei Tarom, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia
» O navă militară americană a intrat în coliziune cu un petrolier la est de Singapore
» Sfântă Liturghie Arhierească la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Craiova
» Instabilitate atmosferică şi răcire accentuată până marţi
» Traficul rutier, restricţionat pe DN6, între Caransebeş şi Orşova

Publireportaj

» Muzeul Cărții și Exilului Românesc – completarea fondului Vintilă Horia

Dolj

» Dolj: 580 de candidați înscriși la prima probă scrisă a bacalaureatului
» Dolj: Un şofer băut a intrat cu maşina într-o căruţă
» Cei 100 de voluntari internaționali au părăsit Craiova. Multiculturalitatea s-a făcut auzită în această vară în Bănie
» Primăria Craiova angajează inspector în cadrul Biroului Cadastru, Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
» Şcoala Postliceală Sanitară “SAN-ECO-MED” Craiova face înscrieri pentru absolvenţii de liceu cu sau fără bacalaureat
» Primăria Craiova angajează inspector în cadrul Serviciului Imagine
» Pregătiri pentru noul an: Ştabii, în vacanţă pe banii școlilor
» Bărbat ucis şi aruncat în Jiu de un consilier juridic din CET Craiova
» Alexandru Dicu, cercetat pentru un prejudiciu de 822.000 de lei
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Săptămână plină de evenimente la Târgu Jiu
» DJ 672 B, reabilitat după 25 de ani
» A murit în Germania, după ce a căzut de la etajul 7
» Transalpina a bătut toate recordurile
» Lucrări pe timp de noapte pe DN 66, în Defileul Jiului

Olt

» Trafic îngreunat pe DN65, Piteşti – Slatina. Un tir a lovit două maşini

Sport

» Grigor Dimitrov a câștigat primul său titlu ATP Masters 1.000, la Cincinnati
» Raluca Olaru și Olga Savciuk, în sferturile probei de dublu la New Haven (WTA)
» Simona Halep a ratat din nou şansa de a deveni nr. 1 mondial
» „Satelitul“ a făcut scor cu AS Milcov
» Micuțul Mitriță a făcut Craiova mare
» SCM Craiova, campioană în amicale
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (18-21 august)

Bani & Afaceri

» Mii de firme, obligate de stat să plătească mai mulți bani la buget
» Cine câștigă milioane de lei din activități independente, în Oltenia

Sanatate

» Bolnavii – disperați, autoritățile – fără soluții – 1.800 de medicamente au dispărut din România în ultimii doi ani

Educatie

» Gorj: Peste 2.000 de candidaţi, la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului
» Astăzi începe a doua sesiune a bacalaureatului

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscop

Top