Gorj: Sute de amenzi, aplicate de poliţişti în doar câteva zile

Autori


Poliţiştii gorjeni au aplicat în ultimele cinci zile peste 800 de amenzi şoferilor care au încălcat legea. Dintre acestea, cele mai multe au fost pentru depăşirea vitezei. Şoferii vitezomani au fost lăsaţi totodată fără permise de conducere. În vizorul oamenilor legii, s-au aflat şi pietonii care nu au scăpat fără amendă. Astfel, în cadrul acţiunii au fost controlate peste 1.000 de autovehicule, fiind aplicate 856 de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe sancţiuni, 422, au fost aplicate conducătorilor auto pentru încălcarea regimului legal de viteză, 10 pentru nerespectarea regulilor de depășire, 24 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor, bicicliștilor și căruțașilor care nu au respectat regulile rutiere, iar restul pentru alte abateri la regimul circulației. De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate opt infracţiuni, din care cinci la regimul rutier. Din cele 114 permise de conducere suspendate, 34 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 24 pentru neacordarea de prioritate pietonilor și alte șase pentru neacordarea de prioritate. De asemenea, au fost constatate opt nereguli tehnice, fiind retrase 15 certificate de înmatriculare. Polițiștii susțin că neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, indisciplina acestora, precum şi viteza neadaptată la condiţiile de drum sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 ianuarie 2018

Actualitate

» Viscol puternic închide și DN 22F între Horia și Nalbant
» Kazahstan: 52 de persoane au murit, după ce un autobuz a luat foc
» Trafic închis pe DN 22A între Hârșova și Ciucurova. Viscol puternic, vizibilitate zero
» Traficul rutier este îngreunat pe A2 Bucureşti – Constanţa

Interviu

» Constantin Florea, inspectorul-şef al ISU „Oltenia“: „330 de spaţii nu au autorizaţie pentru securitatea la incendiu“

Publireportaj

» Un investitor german va crea 500 de locuri de muncă la Craiova
» Derulare proiect „DEZVOLTAREA FIRMEI SC TRANS FAG SRL”

Local

» Amenzi mari pentru cine nu-şi curăţă zăpada din faţa imobilului
» Şedinţa Consiliului Prefectural Olt se mută la Corabia
» Un mort şi patru răniţi într-un accident cumplit
» România a introdus taxe pe ţigările electronice
» Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii de la 1 iunie
» A intrat în vigoare Legea prevenirii
» 18 incendii în Mehedinţi în primele două săptămâni din 2018

Dolj

» Transport agabaritic pe ruta Craiova – Brazi
» Aproape 10.000 de pensionari din Dolj vor avea pensiile mărite, din ianuarie
» Fostul primar din Prundeni, în arest la domiciliu
» Capotescu rămâne în arest preventiv
» Poveşti de viaţă din căminul de bătrâni: „Când îţi iubeşti familia nu prea ai cum să ai regrete“
» Cadastru gratuit pentru 15 comune doljene
» Încă două autoutilitare pentru ridicări auto la Craiova
» Iarna blândă scade costurile cu încălzirea
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Urmărit internaţional, prins la Motru şi extrădat în Italia
» Gorj: Bărbatul care a lovit un elev de 14 ani a ajuns în arest
» Gorj: DN 67 C Novaci – Rânca rămâne momentan închis
» Situația drumurilor naționale afectate de vremea nefavorabilă. DN 67C, între Novaci și Rânca, închis
» Gorj: Trei maşini au fost coborâte de la Rânca de drumari
» Peste 20.000 de maşini au fost înmatriculate anul trecut
» Încă o amânare pentru Pandurii în dosarul falimentului
» Şefii ISJ s-au ales cu plângere penală pentru neacordarea sporului de calculator
» Anchetă la operatorul de apă Aparegio
» Agenţii economici nu au renunţat la munca „la negru“
» Primăria aşteaptă să scadă preţul pentru a cumpăra Casa de Cultură a Sindicatelor
» Gorj: Anchetă după ce un bărbat a bătut un elev în curtea unei şcoli din Peştişani

Olt

» Slatina: Acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei

Mehedinţi

» Mehedinţi: Accident pe DN56C produs de un bărbat care nu avea permis de conducere

Vâlcea

» Vâlcea: Peste 3300 de consumatori nu au energie electrică
» Vâlcea: Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală

Sport

» Tenis / Simona Halep a surclasat-o pe Eugenie Bouchard
» Fotbal / Marian Bîcu, Laurențiu Popescu și Vali Constantin, la ceas aniversar
» Ana Bogdan, în turul al treilea la Australian Open
» Horia Tecău şi Rojer în turul doi la Australian Open 2018
» SCM luptă la Brașov
» Alex Mitriță a semnat cu echipa de suflet
» Răzvan Burleanu: Nu mai fac absolut nici un compromis

Bani & Afaceri

» ANAF pune piedică donaţiei de 2%

Educatie

» „Fierbe“ învățământul din Dolj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top