17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Anchetă a poliţiei, după ce un bătrân a ars la Căminul din Suseni

Gorj: Anchetă a poliţiei, după ce un bătrân a ars la Căminul din Suseni

Un bărbat, de 81 de ani, internat la Centrul de bătrâni de la Suseni, Gorj, a suferit ieri arsuri grave, în timp ce încerca să deschidă o pungă cu alimente cu ajutorul focului. Bătrânul a încercat să desigileze o pungă cu pufuleţi, folosind un chibrit. Picăturile de plastic topit și flăcări au căzut pe haine și imediat a luat foc. Asistentele medicale au intervenit şi au stins focul. „Ne-am autosesizat în acest caz. Este vorba de un bătrân, de 81 de ani, care în timp ce se afla în salon, bărbatul fiind parţial imobilizat la pat a încercat să deschidă o pungă cu alimente, dând foc la capătul ei. Din neatenţie, focul i-a cuprins pantalonii pe care îi avea pe el. Bărbatul a suferit arsuri şi a a fost transportat la spital. Am început o anchetă în acest caz”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Bărbatul are arsuri de gradele II și III pe 30 % din suprafața corpului, de la brâu în jos. Inițial a fost stabilizat la Spitalul din Târgu Jiu, iar în prezent este internat la Terapie Intensivă la secția de Arși a Spitalului din Târgu-Cărbunești. Şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială a început o anchetă internă la Căminul de bătrâni de la Suseni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS