Se poate schia la Rânca, pe pârtia principală

Foto: Arhiva GdS
Autori


Turiştii pot schia, de astăzi, pe pârtia principală din centrul staţiunii Rânca. Potrivit lui Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, stratul de zăpadă pe pârtia M1 are între 40 şi 50 de centimetri. Sunt aşadar condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă, în ciuda faptului că s-a trecut de jumătatea primăverii. „Zăpada a fost bătută, iar pârtia principală a fost amenajată. Stratul de zăpadă pe pârtie este între 40 şi 50 de centimetri. Avem patru salvamontişti acum în Rânca în echipa de intervenţie şi opt vor fi în week-end. Suntem pregătiţi să intervenim pe pârtie. Arată mai bine acum, decât în perioada de iarnă”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că la această oră nu mai ninge la Rânca, însă este vânt. „Avem cinci utilaje în Rânca şi două de rezervă în Târgu Jiu. Se poate urca cu maşinile

echipate cu anvelope de iarnă. Dacă nu mai ninge drumul va fi curat din Novaci până în staţiune, folosind utilajele pe care le avem acum la dispoziţie. Este iarnă în toată regula”, a precizat Tudor.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 12 decembrie 2017

Top