Gorj: Tânăr anchetat penal pentru deţinere de substanţe interzise

Un bărbat din localitatea gorjeană Bâlteni s-a ales cu dosar penal pentru deţinere de substanţe interzise. Suspectul a fost depistat ieri de un echipaj de jandarmi în localitatea Rovinari, pe timpul îndeplinirii unei misiuni de patrulare pe raza localității. Oamenii legii au observat pe o stradă persoana respectivă, care avea un comportament neobișnuit. „Pe timpul purtării discuțiilor cu acesta, a fost observat faptul că persoana respectivă fuma o tigară confecționată manual, motiv pentru care a fost executat și un control corporal preventiv. S-au efectuat verificări și s-a stabilit identitatea persoanei în cauză, acesta având domiciliul în comuna Bâlteni. Asupra lui a mai fost găsit un plic transparent din folie de plastic de culoare verde, în care se afla o tocătură din diferite plante. Persoanei depistate i-au fost întocmite actele de constatare cu privire la săvârşirea infracţiunii de deținere de substanțe interzise, faptă prevăzută și sancționată de articolul 2 din Legea 143 din 2000”, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

25 ianuarie 2017

Mehedinţi: Tineri depistaţi cu substanțe interzise

Sancțiuni contravenționale în valoare de 2.100 de lei, tineri depistaţi cu substanțe interzise asupra lor și  însoțirea transportului unei persoane cu probleme de sănătate la un spital de specialitate este bilanțul activității jandarmilor în ...

Sumarul ediției de marţi, 30 mai 2017

Top