10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Singurul Parc Industrial şi-a propus un profit de o mie de lei

Gorj: Singurul Parc Industrial şi-a propus un profit de o mie de lei

Unicul Parc Industrial din judeţul Gorj, cel de la Bumbeşti-Jiu, şi-a propus pentru acest an realizarea unui profit modic de numai o mie de lei. Bugetul de venituri şi cheltuieli urmează să fie aprobat de către Consiliul Judeţean Gorj, în subordinea căruia se află Parcul Industrial de la Bumbeşti-Jiu. Potrivit proiectului de buget trimis la Consiliul Judeţean spre aprobare, în 2017 se estimează venituri totale de 150.000 de lei, din care venituri din producţia vândută: 140.000 de lei, respectiv redevenţe şi chirii, iar venituri din exploatare 10.000 de lei. Profitul brut pentru anul 2017 a fost estimat la 1.000 de lei, din care se va achita impozitul de 16% potrivit legislaţiei. S.C. Parc Industrial Gorj S.A. este societate comercială cu capital integral al Judeţului Gorj.

Se finanţează din venituri proprii

Parcul Industrial se finanţează în totalitate din venituri proprii, fără subvenţii de la bugetul de stat sau bugetul local. Are un număr de 5 angajați, fără vreo modificare în acest sens față de anul 2016. Parcul Industrial de la Bumbeşti-Jiu este unicul existent la nivelul judeţului şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii dificile. Abia recent Consiliul Judeţean Gorj a alocat o sumă de bani pentru efectuarea de lucrări de reparaţii la acoperişul unor hale în care se infiltra apa, la fiecare ploaie. Nici în privinţa bazei oferite spre închiriere nu se stă mai bine. De peste 6 ani de zile se fac demersuri de la nivel local pentru extinderea cu 8 hectare a parcului industrial situat în nordul judeţului Gorj. Cele 8 hectare de teren ar trebui să fie preluate de la Uzina Mecanică Sadu. Demersurile autorităţilor judeţene s-au blocat în birocraţia din ministerele de resort.

Vor un racord propriu la energia electrică

Profiul estimat în 2017 este unul simbolic. Acesta nu le permite celor care administrează Parcul Industrial să deruleze lucrări de modernizare sau de infrastructură. O problemă care necesită rezolvare urgentă vizează instalaţia de alimentare cu energie electrică. În momentul de faţă este folosită ca sursă Uzina Mecanică Sadu. S-a întâmplat anul trecut ca, din cauza uzurii cablurilor de transport energie electrică, halele să rămână pentru scurt timp fără curent electric. Şefii Consiliului Judeţean Gorj şi-au propus ca în acest an să aloce o sumă de bani pentru un racord direct la reţeaua electrică şi din prin intermendiul Uzinei Mecanice de la Bumbeşti-Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS