Gorj: Se pot depune contestaţii la repartizarea locuinţelor sociale şi ANL

Autori


Primăria Târgu Jiu a afișat public lista cu persoanele care vor beneficia de o locuință socială sau ANL. Numele acestora au fost afișate la sediul primăriei, dar și pe site-ul instituției. După eventualele contestații și soluționarea acestora, urmează etapa aprobării listei finale, în ședința Consiliului Local din aceasta lună. În primele zile din luna aprilie, locuințele vor fi repartizate beneficiarilor. Astfel, Primăria Târgu Jiu va trece la repartizarea a aproape 70 de locuinţe sociale, fiind depuse peste 850 de cereri în acest sens. În ceea ce priveşte locuinţele ANL, sunt disponibile în acest moment 11 apartamente sau garsoniere, care au fost eliberate de foştii chiriaşi. Alte două blocuri ANL sunt în faza de execuţie a lucrărilor în cartierul Narciselor, din Târgu Jiu, care ar putea fi gata în această toamnă sau în primăvara anului viitor. Ultima zi pentru depunerea contestaţiilor este 23 martie, ora 15,00, la sediul Primăriei Târgu Jiu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 24 septembrie 2018

Actualitate

» Cel mai popular motor de căutare sărbătoreşte, astăzi, 20 de ani de la înfiinţare. De unde provine numele Google
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Toni Greblă a fost numit secretar general al Guvernului
» Doi avocaţi care au condus lupta împotriva corupţiei în Guatemala, câştigători ai premiului supranumit „Nobelul alternativ“
» Klaus Iohannis, la recepţia în onoarea şefilor de delegaţii la ONU, oferită de Donald Trump
» Porsche nu va mai produce maşini diesel după scandalul emisiilor de la Volkswagen
» Mașina ministrului educației, urmărită de poliție pentru viteză excesivă. Șoferul nu a oprit la unul dintre filtrele polițiștilor
» Mihai Fifor, vizită în Statele Unite ale Americii
» ANM: Se răceşte vremea în toată ţara
» Tudorel Toader, aşteptat să prezinte rezultatele evaluării lui Augustin Lazăr. Termenul de 30 de zile expiră
» Documente exclusive: România riscă rușinea de a fi condamnată la CJUE în timp ce deține Președinția Consiliului UE. Tudorel Toader, „pârât” la Dragnea, de către alt ministru, pentru întârzierea legii împotriva spălării banilor
» Un român şi alţi 11 marinari au fost răpiţi de la bordul unei nave elveţiene aflate în Nigeria

Publireportaj

» Verifică gratuit starea de sănătate a copilului tău la PRIORITY MEDICAL!
» Comuna Malu Mare se dezvoltă cu fonduri europene
» Clinica Prestige Oltenia din Craiova – pentru femei care vor să fie frumoase!

Dolj

» S-a prelungit preselecția pentru castingul spectacolului „100 pentru România“, la Teatrul Naţional Marin Sorescu
» Craiova: Prins cu 126 de km/h, pe Calea Bucureşti
» Școala Juridică de Vară, la Facultatea de Drept
» „Noaptea cercetătorilor“, la Universitatea din Craiova
» Dolj: Biciclist rănit uşor, la Breasta
» Continuă protestele în mai multe penitenciare din ţară, inclusiv la Craiova şi Severin
» De ce cresc prețurile apartamentelor în Craiova?
» Managerii de școli, chemați la raport. Nu mai sunt bani de salarii
» Întreruperi energie electrică de mâine
» A dus la poliție banii furați de un minor de 13 ani
» Majorarea tarifului de la Depozitul Mofleni, eşuată

Gorj

» Tir răsturnat pe Valea Jiului
» Gorj: Femeie de 41 de ani, căutată de poliţie după ce a dispărut de la domiciliu
» VIDEO Plan roşu de intervenţie activat în Gorj. Accident cu 11 victime
» Accident grav in Targu Jiu. o conducta de gaze a fost fisurata
» Doi morţi într-un grav accident rutier
» Masa lui Brâncuşi, bătaia de joc a autorităţilor
» A patra ediţie a Concursului montan „Trofelului Prieteniei“ organizat în Baia de Fier

Sport

» Tenis: Cibulkova a învins-o pe Niculescu la Wuhan, iar în turul doi o întâlneşte pe Halep
» Tenis de masă / Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint în proba masculină de simplu la Europene
» Tenis / Alexandra Cadanţu a pierdut finala de dublu la Saint-Malo (ITF)
» Ciclism / Românul Serghei Ţvetcov a câştigat ediţia a 51-a a Turului României
» Clasamentul WTA: Simona Halep, săptămâna cu numărul 47 pe primul loc mondial
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (21-24 septembrie)
» Weekend cu eșecuri pentru SCM „U“
» Oltenii, pe doi la Cupa Steaua
» Craiova a trecut la pas de Timișoara

Sanatate

» Prevenirea infecţiilor respiratorii acute la copii

Magazin

» Trupa Metallica va cânta din nou la Bucureşti. Cei care cumpără bilet primesc şi noul album digital al trupei
» Descoperire unică într-o epavă găsită în largul Portugaliei
» TOP CINEMA: “The House with a Clock in Its Walls”, în fruntea box-office-ului nord-american în primul weekend de la lansare
» Topul destinaţiilor turistice unde găseşti căldură în timpul iernii
» Reţeta zilei: Ardei umpluți cu piept de pui, roșii și cașcaval
» Horoscop
» Bancul zilei

Top