Gorj: Dosar penal in rem în cazul medicamentelor găsite aruncate într-o pădure

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au întocmit dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni privind circulația drogurilor de risc fără drept în cazul produselor farmaceutice găsite joi într-o pădure din zona Dealului Bujorăscu, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unui drepturi.

Mii de cutii de medicamente expirate au fost găsite, joi, aruncate într-o pădure în zona Dealului Bujorăscu, acestea fiind împrăștiate pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, a declarat că primele indicii conduc către un lanț de farmacii din Târgu-Jiu, care riscă sancțiuni până la 100.000 de lei.


Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor săvârșirii faptei și a persoanelor responsabile.


Comenteaza acum

Alte stiri

22 februarie 2017

Pe înţelesul tuturor: Decizia CCR privind abuzul in serviciu

Celebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textul din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie a Curții Constituționale (CCR) care impunea acest lucru. După ce s-a revenit asupra OUG 13, ...

Sumarul ediției de miercuri, 22 februarie 2017

Actualitate

» Franţa şi Germania solicită Comisiei Europene revizuirea Codului Frontierelor Schengen
» DNA: Procurorul Cătălin Ceort de la Parchetul General, sub control judiciar pentru luare de mită
» Medalie de aur în Canada, pentru robotul Pablo, construit de liceeni români
» CE: Inegalitatea veniturilor crește în România; sărăcia și excluziunea socială, la nivel ridicat
» Fermierii vor primi vineri primele subvenții pe vegetal
» Mihai Chirica rămâne în PSD fără funcții
» Tudorel Toader, validat în funcția de ministru al Justiției în cadrul CExN al PSD
» Trei români grav răniţi într-un accident produs în Italia
» Cutremur de 3,4 grade în Vrancea
» Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de majorări salariale
» Mihai Chirica: Am reușit să aduc un suflu normal, european în PSD, în care putem să comunicăm democratic, liber, constituțional
» Pieton neatent, accidentat pe o stradă din Râmnicu Vâlcea
» Au fost aprobate Metodologia şi calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018
» Procesul lui Kovesi cu Antena 3, amânat pentru 4 aprilie
» Gabriel Oprea, audiat la Înalta Curte în dosarul DIPI
» Laura Codruţa Kovesi, la Curtea de Apel Ploiești în procesul pe care l-a intentat unor jurnalişti
» Bucureşti – pe locul 5 în lume şi cea mai aglomerată metropolă din Europa
» Un şofer român de TIR, arestat în SUA pentru transport de cocaină în valoare de 1,8 milioane de euro
» 25 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Interviu

» Markus Ferber: Lupta anti-corupție și independența justiției nu sunt garantate, deci nu avem de ce să ridicăm MCV

Publireportaj

» Licitatia.ro – 1 din 6 licitaţii publice au fost din domeniul Construcţiilor

Dolj

» Teren transformat în groapă de gunoi
» Dolj: Minor cercetat pentru tăiere ilegală și sustragere material lemnos
» UPDATE – Craiova: Accident rutier pe strada Pelendava. O persoană a rămas încarcerată într-o mașină
» Grevă spontană la Electroputere Craiova
» Craiova: O autoutilitară a luat foc pe bulevardul Nicolae Romanescu
» Experimente ştiinţifice la Universitatea din Craiova pentru copiii de la Şcoala „Sf. Mina”
» Românul care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii vine sâmbătă la Muzeul Olteniei din Craiova
» Întâlnire româno-bulgară la CJ Dolj
» Dolj: Un bărbat a aflat de la doctorul de familie că în sistemul informatic apare decedat de o lună
» Craiova: Prinsă în flagrant făcând contrabandă cu țigări
» CEO întrerupe căldura în două puncte termice din Craiova

Gorj

» Gorj: Specialiştii de la Cadastru organizează întâlniri zonale cu primarii
» Un şef din CEO anunţă posibile pierderi pe trimestrul al doilea
» Gorj: Concurs pentru şefia Serviciului Judeţean de Ambulanţă
» Gorj: S-a deschis Târgul de mărţişoare
» Gorj: Oi sfâşiate de lupi, la Peştişani
» Gorj: Disponibilizaţii de la IDP, protest pentru neplata drepturilor salariale
» Gorj: Maşină lovită de tren, la Motru
» Gorj: Protest spontan la IDP
» Gorj: Bărbat reţinut de poliţie pentru furtul unui televizor şi a unui capac de cazan de ţuică
» Gorj: DIICOT a preluat ancheta în cazul medicamentelor expirate
» Victor Ponta, prezent ca martor la Tribunalul Gorj

Olt

» Olt: Biciclist mort într-un accident la Dăneasa

Mehedinţi

» Conflict între elevi aplanat de jandarmii mehedinţeni

Vâlcea

» Vâlcea: A lovit două maşini parcate regulamentar şi a fugit de la faţa locului
» Vâlcea: Doi răniţi într-un accident petrecut la Bujoreni

Sport

» Fotbal / Atletico și City au făcut un pas spre sferturile Ligii Campionilor

Opinii

» Pe înţelesul tuturor: Decizia CCR privind abuzul in serviciu

Top