24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStadionul municipal de la Târgu Jiu ar putea fi gata în toamnă

Stadionul municipal de la Târgu Jiu ar putea fi gata în toamnă

Stadionul municipal prinde contur
Stadionul municipal prinde contur

Autorităţile de la Târgu Jiu dau asigurări că stadionul municipal va fi gata până în toamnă. Anumite tipuri de lucrări s-au derulat şi pe perioada de iarnă, astfel încât să nu existe întârzieri. Este vorba de acele lucrări care pot fi executate, indiferent de temperatură, în special cele legate de confecţiile metalice. În momentul de faţă este gata parcarea subterană de peste 300 de locuri şi partea de rezistenţă. Restul lucrărilor sunt trecute de 50%. Unele dintre materialele de construcţie au fost achiziţionate de la firme locale. „Noul stadion capătă contur. Se lucrează intens. Peste două luni vom face probe tehnice la utilități, iar în vară va fi gata. Cred că Flavius Stoican va face treabă cu echipa și la toamnă Pandurii vor juca pe noul stadion“, a declarat primarul interimar din Târgu Jiu, Aurel Popescu. Pe şantierul de la stadion lucrează peste 200 de oameni, majoritatea gorjeni.
Potrivit proiectantului, firma DICO şi TIGĂNAŞ, noua arenă sportivă va oferi condiţii deosebite de confort pentru utilizatorii săi, publicul spectator, sportivi şi oficiali, jurnalişti și cetăţenii care folosesc zona de agrement de pe malul Jiului. Arena multifuncţională pentru fotbal şi sporturi atletice va adopta o formulă de integrare în spaţiul public care renunţă la incinta împrejmuită şi generează spații publice noi, ample, pentru promenadă şi o bună relaţionare cu oraşul. Valoarea investiției de la Târgu Jiu se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Noul stadion va avea 12.500 de locuri, parcare subterană de circa 300 de locuri, hotel şi restaurant de 4 stele, magazine, săli de conferinţă, spaţii administrative, loje. Finanțarea pentru un astfel de obiectiv a fost asigurată de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, cota de participare a Primăriei Târgu Jiu fiind de aproximativ zece milioane de lei. Arena de la Târgu Jiu va fi clasificată la un înalt nivel UEFA, putând găzdui meciuri din cupele europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS