Gorj: Trimişi în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

Autori


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Georgiana Mihaela Militaru şi Marian Militaru, din Gorj, pentru fraude cu fonduri europene. Georgiana Militaru este acuzată de săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată; complicitate la infracţiunea amintită; fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte) şifals în declarații. De asemenea, Marian Militaru este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în declarații.

Subvenţii APIA care ar fi fost obţinute ilegal


Potrivit rechizitoriului, în perioada 2012-2013, inculpații Militaru Mihaela Georgiana și Militaru Marian au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false sau care conțineau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, pentru suprafețele de 25,35 respectiv 43 hectare teren agricol, pe care nu-l dețineau în realitate. „Ca urmare a acestor demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 36.374,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 40.600 lei, depusă la o unitate bancară pe numele Militaru Mihaela Georgiana. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”, potrivit DNA.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 21 ianuarie 2018

Actualitate

» Ce scrie presa străină despre protestele din România
» Aproximativ 100 de persoane, la un protest mut cu spatele către clădirea Guvernului
» Patru morţi în urma unui incendiu izbucnit la Praga
» 3000 de amenzi aplicate de poliţiştii de la transporturi într-o săptămână
» CNAIR: Toată rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi este deschisă circulației. Se circulă în condiții de ceață în 16 județe
» Protest mut, duminică, în Polonia, Germania, Cehia şi România: “Justiţia furată”
» Conducerea Jandarmeriei analizează imaginile în care se vede cum un jandarm loveşte protestatarii la Bucureşti
» Şedinţă decisivă pentru noul Guvern. Cine rămâne şi cine pleacă
» ANL a vândut peste 3.600 de locuinţe în nouă ani. 65% au fost cumpărate de chiriaşi din surse proprii
» 21 ianuarie – Ziua mondială a îmbrăţişărilor

Local

» Cod galben de ninsori şi vânt în Oltenia

Dolj

» Craiova: Prima întâlnire în cadrul Clubului melomanilor din 2018 – “Bijuterii muzicale”, la Biblioteca “Aman”
» Craiova: Accident rutier în apropierea aeroportului
» Dolj: Doi poliţişti din Filiaşi au refuzat mita de la un şofer depistat în timp ce se deplasa cu 119 km/oră prin localitate
» Alianță anti-Kozlodui la Craiova
» Craiova: Focuri de armă executate de polițiști pentru prinderea unor hoți în flagrant
» Suma totală plătită pentru ajutoare sociale în decembrie a depăşit 60 de milioane de lei. Doljul este pe primul loc
» Craiova: Şoferul care a lovit cu maşina un bărbat şi o fetiţă în cartierul Brazda lui Novac nu a fost încă prins
» Se circulă cu dificultate pe trei drumuri din Dolj din cauza poleiului

Gorj

» Gorj: Bărbat mort într-un incendiu
» Ministrul Educației vine la Târgu Jiu să analizeze activitatea şefului ISJ

Mehedinţi

» Mehedinți: Trei persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat într-un tir pe centura Severinului
» Mehedinţi: Jandarmii au prezentat bilanțul pe 2017

Vâlcea

» Vâlcea: Bărbat reţinut după ce şi-a agresat fosta soţie

Sport

» Fotbal / Alb-albaștrii s-au impus în fața Lechiei Gdansk. Gustavo nu a mai greșit din penalti
» Baschet (m): LaMarcus Reed, noul jucător al Craiovei
» Tenis: Când va juca Halep cu Osaka
» Handbal (f): SCM Craiova, învinsă la Krasnodar

Top