Fostul manager al Spitalului Motru, trimis în judecată pentru luare de mită



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodor Codrin Zavate, la data faptei manager al Spitalului municipal Motru, județul Gorj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2015, inculpatul Zavate Teodor Codrin, în calitate de manager al Spitalului municipal Motru, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 1.500 de euro pentru a o ajuta să ocupe un post de asistent medical în unitatea sanitară pe care o conducea.

Mai mult, inculpatul i-a creat martorului convingerea că, folosindu-se de calitatea sa de manager, îi poate asigura ocuparea postului respectiv prin participarea formală la un concurs organizat în acest sens.

Întrucât, după organizarea concursului respectiv, martorul nu a ocupat postul promis, la data de 13 iulie 2016, inculpatul a restituit suma de bani primită anterior cu titlu de mită.


În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a sumei de 1.500 de euro, în vederea confiscării speciale a acesteia.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zavate Teodor Codrin trebuie, printre altele, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv aceea de manager al Spitalului municipal Motru, județul Gorj.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 23 noiembrie 2017

Actualitate

» Moţiunea de cenzură depusă de PNL, dezbătură în Parlament
» Laurenţiu Mihai, noul preledinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
» Restricţii de circulaţie pe mai multe artere de circulaţie şi drumuri închise
» Lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului format de cei nemulţumiţi de actuala guvernare
» Rezultatele SONDAJULUI SĂPTĂMÂNII
» Parcul „Mircea cel Bătrân“ din Râmnicu Vâlcea începe să-şi schimbe înfăţişarea
» Sindicatele cheamă românii la proteste

Publireportaj

» Inovarea proceselor şi produselor în cadrul Lacuenta SRL
» Anunţ de începere implementare proiect “Modernizare atelier croitorie Mariposa”, POR 2.1A Microîntreprinderi

Local

» „Job GPS“ Drăgăşani – punct de plecare în orientarea tinerilor pe piața muncii
» Factura la căldură arde buzunarele firmelor
» Un polițist mehedințean a dispărut de acasă
» Primarul PSD din Prundeni, arestat pentru cinci infracțiuni

Dolj

» Percheziții într-un dosar privind fraudarea a șase CAR-uri
» Goicea, comuna legendelor
» Persoanele pensionate anticipat parțial pot cere majorarea pensiei
» Adăposturile din Dolj pot fi găsite cu ajutorul unei aplicații
» Școala Tălpaș, fără lemne și cu șantierul în derulare
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Podul de la Malu Mare, eșecul reabilitării DN 55

Gorj

» Vaccinul antigripal lipsește în judeţul Gorj
» Rable în loc de ambulanțe – pericol pentru pacienți

Sport

» Cristina Neagu, amintiri despre debutul său la națională
» Alb-albaștrii, optimiști înaintea deplasării la Botoșani
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 5-a

Sanatate

» Aproape 300 de cazuri de infecții nosocomiale în spitalele doljene

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Elena Vasilescu și Olguța Udrea sau viceversa

Top