10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMăsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre Pandurii Târgu Jiu - Maccabi Tel Aviv

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre Pandurii Târgu Jiu – Maccabi Tel Aviv

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Mehedinţi, I.J.J. Mehedinţi, I.S.U. Mehedinţi şi ai societăţii specializate de pază şi protecţie, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal din turul 3 preliminar al Europa League, dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu – Maccabi Tel Aviv ( Israel), care va avea loc joi, 28 iulie, pe Stadionul Municipal, din Drobeta Turnu Severin, începând cu ora 21.00. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad de risc mediu.

Peste 70 de jandarmi, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, pe traseele de afluire şi defluire ale spectatorilor şi protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, precum şi în interiorul stadionului, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale.
Spectatorii, trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta stadionului iar la solicitarea forţelor de ordine au obligaţia să prezinte documentele de acces şi actele de identitate, fiindu-le interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să introducă în stadion băuturi alcoolice, bannere, afişe, steaguri care conţin texte cu conţinut obscen, materiale pirotehnice sau alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

Suporterii trebuie să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică şi să se delimiteze de orice formă de violenţă care ar conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice sau manifestări violente, întrucât nu vor fi tolerate acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment. De asemenea, să-şi achiziţioneze din timp bilete pentru accesul la meci şi să se deplaseze din timp către arena sportivă, astfel încât să se evite aglomeraţiile de la casele de bilete şi de la porţile de acces.

Jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, până la perimetrul zonei delimitate de porţile de acces în arena sportivă, prin organizarea barajelor de filtrare, patrule de ordine publică, în scopul prevenirii săvârşirii de fapte antisociale.
Se va efectua control corporal riguros al spectatorilor şi se va interveni pentru restabilirea ordinii publice în interiorul stadionului dacă se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS