11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Palatele romilor rămân nedemolate

Gorj: Palatele romilor rămân nedemolate

Cele patru palate ale rromilor din cartierul târgujian Meteor vor rămâne nedemolate. Mascaţii şi poliţia nu au mai fost prezenţi marţi în Meteor pentru a calma spiritele, întrucât romii şi proprietarul terenului unde pe care sunt amplasate construcţiile au ajuns la o înţelegere. Astfel, proprietarul de drept al terenurilor pe care romii și-au construit casele ilegal, Coco Păun, va fi primi un alt teren în altă zonă a municipiului. Prețul sau zona în care va fi despăgubit Coco Păun nu s-au stabilit până acum. „Deocamdată s-a stagnat cu demolarea, datorită faptului că au ajuns la o înţelegere cu Coco Păun, care este mandatat. Nu s-a hotărât exact. El acceptă dacă ei îi cumpără pământ în altă parte şi fac un schimb de teren. Sau să îi plătească eşalonat la valoarea terenului, dar să vină experţi de la primărie şi să stabilească valoarea”, a declarat Ion Ministru, reprezentant al romilor din Meteor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS