29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAu crescut vânzările de energie electrică la CEO

Au crescut vânzările de energie electrică la CEO

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a intrat în ultimele zile în Sistemul Energetic Național cu peste 1.500 de MWh. Piața de energie este însă dominată în continuare de cei de la Hidro, care asigură peste 47% din necesarul de energie la nivel național, în timp ce producătorii pe bază de cărbune au o cotă de piață de aproximativ 32%. La nivel național, consumul de energie este de peste 6.800 de MWh, în creştere cu peste 2.000 de MWh faţă de ceea ce s-a întâmplat în prima parte a anului. Cei mai avantajaţi producători de pe piaţa de energie sunt cei clasici, în special pe cărbune, care recuperează acum lunile cu vânzări mai slabe, din prima parte a anului. Tot atunci se vorbea despre un plan de eficientizare a activităţii şi de disponibilizări de personal. În cele din urmă, din cei 2.000 de angajaţi propuşi pentru a fi concediaţi colectiv au mai rămas o mie. Şi aceştia sunt sub semnul întrebării, dacă nu va fi aprobată Ordonanţa 36, prin care vor fi acordare venituri de completare celor care mai au un an sau doi până la pensie.

Funcţionează cu şase grupuri energetice

Compania producătoare de energie electrică din Oltenia are în prezent în funcţiune şase grupuri energetice, jumătate din totalul celor existente, din care 10 sunt şi funcţionale. Conducerea companiei miza pe o creştere a consumului de energie electrică în perioada de vară, începând cu lunai iunie şi chiar continuând cu lunile de toamnă septembrie şi octombrie. Este, aşadar o perioadă pentru a încheia contracte şi a vinde energie electrică pentru a compensa activitatea mai puţin bună din primul trimestru al acestui an. Complexul energetic Oltenia are 15.200 de angajaţi, din care şi-a propus să concedieze colectiv o mie, începând cu dat ade 1 august. Cei mai mulţi salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, aproape 10.000 lucrează la carierele miniere. De altfel, în următorii ani, Ministerul Energiei, principalul acţionar al Complexului Energetic Oltenia, şi-a propus închiderea a şase cariere şi perimetre miniere. CEO funcţionează în prezent cu patru termocentrale, câte două în Gorj şi Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS