Gorj: CE Oltenia a repornit grupul energetic numărul 7 de la Turceni la solicitarea Dispeceratului Energetic Național



Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a decis punerea în funcțiune a grupului 7 al Termocentralei Turceni în urma unei solicitări a Dispeceratului Energetic Național (DEN), prin hotărâre de Guvern, pentru trecerea perioadei de vârf de iarnă, respectiv pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și stabilitate a sistemului, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al companiei, Elena Zamfir, potrivit Agerpres.

Precizarea vine ca urmare a unui comunicat de presă remis marți de organizațiile de mediu Greenpeace și Bankwatch prin care anunță că au sesizat Garda de Mediu Gorj pentru faptul că, în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost repornit grupul 7, care își epuizase încă din 2014 perioada de funcționare și nu mai are autorizație de mediu. “Grupul a fost pus în funcțiune la solicitarea DEN, prin Hotărâre de Guvern, pentru trecerea perioadei de vârf de iarnă, respectiv pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și stabilitate a sistemului în situații critice sau la indisponibilizarea altor unități de producție a energiei electrice. Respectivul grup și-a epuizat orele de funcționare. Conform Deciziei etapei de încadrare nr.142/27.06.2014 emisă de APM Gorj pentru proiectul ‘Modernizare instalații de desprăfuire gaze de ardere — ESP la grupul energetic nr. 7 în vederea reducerii emisiilor de praf la coș sub 50 mg/Nmc . Racordare canale de gaze de ardere de la grupul energetic nr. 7 la instalația de desulfurare — FGD de la grupul energetic nr. 6’, este precizat faptul că ‘la punerea în funcțiune a instalațiilor modernizate se va solicita revizuirea Autorizației integrate de mediu’, acest lucru fiind solicitat de către conducerea SE Turceni la finalizarea lucrărilor, respectiv înainte de punerea blocului în funcțiune. De menționat este faptul că grupul energetic nr. 7 nu a fost niciodată redenumit”, a spus Elena Zamfir.

Potrivit comunicatului de presă al organizațiilor de mediu, Termocentrala Turceni, aparținând Complexului Energetic Oltenia (CEO), la care în anii 1978-1987 au fost construite 7 grupuri energetice, funcționează în baza reglementărilor unei autorizații integrate de mediu emise în martie 2014 de Agenția de Protecție a Mediului Gorj. Această autorizație nu include grupul 7, deoarece acesta din urmă își epuizase perioada de funcționare la începutul anului 2014. Reprezentanții organizațiilor de mediu precizează că grupul energetic 7 a avut din 2006 o scutire de la îndeplinirea obligațiilor legale de reducere a poluării, sub forma unui angajament de a mai funcționa doar 20.000 de ore începând cu 2008, până cel târziu la 31 decembrie 2015. Conform acestei derogări, timp de 5-6 ani grupul 7 a poluat până la de 10 ori mai mult decât normele legale general valabile sau față de alte grupuri energetice de la Turceni. Cele 20.000 de ore au fost epuizate în 2014. “Conform legislației aplicabile, grupul 7 nu mai poate fi pus în funcțiune decât dacă au loc investiții pentru conformarea cu standardele de mediu aplicabile unei termocentrale noi și numai după revizuirea autorizației integrate de mediu pentru termocentrala Turceni în ansamblu. Complexul Energetic Oltenia (CEO) a solicitat deja revizuirea autorizației pentru Turceni, în decembrie 2015, pentru a încerca să evite din nou conformarea cu normele de poluare, practic prin redenumirea instalației de ardere. În orice caz, punerea în funcțiune înainte de emiterea unei autorizații integrate de mediu revizuite încalcă prevederile legale”, se mai arată în comunicat.

“Încercăm să aflăm de la conducerea termocentralei de ce au ales să pună în funcțiune acest grup fără a respecta legislația din domeniu. Am solicitat astăzi Gărzii Naționale de Mediu să efectueze o inspecție a termocentralei. În urma acestui control, ne așteptăm ca Garda de Mediu să constate funcționarea ilegală a grupului 7 și să dispună suspendarea imediată a activității acestuia. Echipa noastră se află acum la Turceni pentru a ne asigura că termocentrala respectă condițiile legale”, a declarat Ionuț Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România.


“Asociația Bankwatch România a cerut în instanță anularea autorizației integrate de mediu pentru Termocentrala Turceni în decembrie 2014, neregulile acesteia fiind legate în principal de baza legislativă veche, standardele de emisii folosite și lipsa unei evaluări a impactului asupra mediului. În primă instanță acțiunea a fost respinsă, dar recursul este în judecare. În ceea ce privește redenumirea Unității 7, un artificiu prin care aceasta să beneficieze în continuare de derogări, Bankwatch România a transmis în decembrie 2015 o sesizare către Comisia Europeană, fiind încălcate, din perspectiva noastră, patru directive și am cerut cercetarea acestui potențial caz de infringement”, a spus, la rândul său, Alexandru Mustață, coordonator de campanii în cadrul Bankwatch România, citat în comunicat.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 24 noiembrie 2017

Actualitate

» Sondajul Săptămânii în Gazeta de Sud – Sunteţi mulțumiţi de calitatea serviciilor oferite de Primăria Craiova?

Publireportaj

» Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE Dolj: „Problemele de mediu – prioritate națională“
» Se deschide Târgul de Crăciun la Craiova
» Beauty Boudoir, primul laborator marca MALU WILZ din Craiova
» Bucovăţ, oaza de liniște de lângă Craiova

Local

» Primăriile din Olt nu mai au bani de salarii
» Castrul roman din Hinova, uitat de autorităţi

Dolj

» Inspecția tehnică pentru mașinile mai vechi de 12 ani, o dată pe an
» Întreruperi energie electrică de luni
» Fostul primar din Caraula, rejudecat la Băilești
» Debranșări ilegale din disperare
» Sute de pensionari, obligaţi să restituie bani statului
» Centrul de Excelență continuă selecția elevilor pentru performanță
» Mii de elevi din Craiova și județ abandonează studiile
» Taxă de reabilitare termică pe zece ani la Craiova
» Primăria face sondaj ca să afle nemulțumirile craiovenilor
» Cu ce lucrări au rămas „corigenți“ asfaltatorii din Craiova

Gorj

» Zero lei la rectificarea bugetară pentru primăriile din judeţul Gorj
» De doi ani se caută fonduri pentru restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoriu
» Primăria Târgu Jiu nu a găsit bani pentru norma de hrană de la Poliţia Locală
» Finanţare de peste 36 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 672E Corneşti – Runcu

Sport

» Filieșenii vor victoria cu Sebiș
» Joc de care pe care la Botoșani
» Începe Trofeul Carpați
» Competiții de box și K1 în Bănie
» Mara Obeanu, dublă medaliată la Mondialele din China
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (24 – 27 noiembrie)

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Cheesecake cu dovleac
» Horoscopul de weekend
» Mituri și obiceiuri greșite ale bolnavilor de cancer care le scurtează viața

Top