3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Conferinţă ştiinţifică internaţională ECO-TREND 2015, la UCB

Gorj: Conferinţă ştiinţifică internaţională ECO-TREND 2015, la UCB

Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu Jiu, organizează în zilele de 27-28 noiembrie cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ECO-TREND 2015. Evenimentul cu tema „Performanţă, Competitivitate şi Creativitate” va avea loc în Sala de Conferinţe a Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, la Campusul Studențesc Debarcader, începând cu ora 10,00. Organizatorii își propun să ofere cadrul favorabil unor dezbateri științifice relevante privind provocările pe care le ridică performanţa, competitivitatea şi creativitatea în fața oricărui economist și cercetător în domeniul larg al științelor economice, valori considerate imperative pentru procesul de dezvoltare al ţării, scopul general al conferinţei fiind creşterea gradului de informare în probleme legate de asigurarea unei dezvoltări durabile.

Universitari din cinci ţări

La acest eveniment ştiinţific şi-au anunţat participarea cadre didactice din învăţământul superior şi cercetători atât din ţară, cât şi din străinătate (Turcia, Mexic, Spania, Republica Moldova). „De asemenea, instituţia de învăţământ superior adresează o invitaţie de a participa la conferinţă tuturor celor care consideră că pot susţine demersul întreprins: specialişti din toate domeniile de activitate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ONG-urilor şi mediului de afaceri, considerând că numai în echipă putem construi fundaţia unui viitor sigur şi prosper, iar responsabilitatea ne revine tuturor. Cele 116 comunicări ştiinţifice acceptate spre publicare au fost cuprinse într-un volum care va reprezenta un instrument util în elaborarea unor strategii şi politici locale şi globale de susţinere a performanţei, competitivităţii şi creativităţii, dar mai ales în responsabilizarea generaţiilor tinere de a se implica în alegerea soluţiilor durabile, pentru a-şi proteja propriile lor moşteniri economice, sociale, culturale şi de mediu”, potrivit unui comunicat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS