10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Sute de credincioşi l-au sărbătorit pe Sfântul Irodion, la Mănăstirea Lainici

Gorj: Sute de credincioşi l-au sărbătorit pe Sfântul Irodion, la Mănăstirea Lainici

Câteva sute de credincioşi veniţi din întreaga Oltenie, dar şi de peste munţi, îndeosebi din judeţul Hunedoara, l-au sărbătorit duminică, 3 mai, pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, ocrotitorul sfântului aşezământ monahal din defileul Jiului, care îi adăposteşte cinstitele moaşte. În mijlocul credincioşilor s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii ce poartă hramurile Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Cuvios Irodion, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Cioiu a fost hirotonit preot pe seama Paraclisului mitropolitan “Sfânta Treime” din Craiova, iar tânărul teolog Laurenţiu Petre Şchiopu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Negoieşti, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj. După  Sfânta Liturghie, cei şase arhierei, preoţii, diaconii şi mulţimea credincioşilor prezenţi au purtat în procesiune racla cu moaştele sfântului împrejurul bisericii mari. ”A rânduit Bunul Dumnezeu ca în această sfântă şi binecuvântată zi, după praznicul Învierii Domnului, să fim prezenţi la Mânăstirea Lainici pentru a-l cinsti pe unul dintre părinţii ocrotitori şi rugători ai noştri înaintea lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Irodion. În toate slujbele săvârşite, începând cu Vecernia şi Privegherea de aseară (n.r-sâmbăt) şi continuând cu Acatistul şi Sfânta Liturghie de astăzi (n.r – duminică), am simţit prezenţa Sfântului Irodion care ne-a înconjurat cu dragostea sa, aşa cum o face întotdeauna, însă în ziua praznicului sărbătoarea este mai bogată, mai frumoasă, mai plină de har şi de duh sfânt”, a declarat IPS Irineu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS