6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSărbătoare la Liceul „Voltaire“ din Craiova

Sărbătoare la Liceul „Voltaire“ din Craiova

În zilele de 19 și 20 noiembrie 2018, Liceul „Voltaire” este în sărbătoare. Elevii și profesorii vor marca zilele liceului prin manifestări diverse care se vor afla sub emblema multiculturalismului: ateliere creative, expoziții, dezbateri, concursuri sportive și de cultură generală. Luni, 19 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, la Casa Studenților Craiova, se va desfășura spectacolul festiv intitulat Lycée Voltaire-berceau du dialogue et des cultures francophones, care va reuni selecții muzicale, dramatice și coregrafice susţinute de elevii liceului. În spiritul valorificării diversității culturale și lingvistice, momentele artistice se vor raporta la sloganul Cent ans d’amitié franco-roumaine.

Marți, 20 noiembrie, la ora 11:00, se va organiza o competiție între cele 14 clase ale liceului, care va presupune etalarea și degustarea preparatelor culinare specifice câte unei țări, din diversele regiuni ale lumii. Președintele juriului care va desemna standul cel mai original și cu preparatele cele mai delicioase va fi Master Chef Virgil, renumit pe plan național și internațional.

Printre invitaţii la evenimente se vor număra reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Craiova, ai Consiliului Local, ai ISJ Dolj, ai Universității din Craiova, dar și ai altor instituţii școlare din județ. Jacques UBERTI, atașat pentru cooperare lingvistică, reprezentant al Ambasadei Franței în România va fi prezent. Nu în ultimul rând, sunt așteptați și de această dată părinții, cunoscuți deja pentru implicarea de care au dat dovadă la promovarea imaginii Liceului „Voltaire” în comunitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS