8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: 149 de bunuri arheologice confiscate de poliţişti

Dolj: 149 de bunuri arheologice confiscate de poliţişti

Poliţiştii doljeni de investigaţii criminale au confiscat, în cursul zilei de marţi, 13 noiembrie, 149 de bunuri arheologice susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.

Un bărbat de 59 de ani, din localitatea doljeană Desa, a fost sancţionat contravenţional de poliţişti întrucât nu a respectat prevederile legale din domeniul patrimoniului cultural.
Poliţiştii specializaţi pe linia protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au constatat faptul că un bărbat de 59 de ani, din comuna doljeană Desa, persoană autorizată să deţină un detector de metale, nu a respectat prevederile legale referitoare la protejarea patrimoniului arheologic, fapt pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei. Ca măsuri complementare, poliţiştii au dispus confiscarea unui număr de 149 de bunuri arheologice susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că, cel în cauză nu a anunţat, în termenele legale, descoperirile arheologice pe care acesta le-a făcut, încercând totodată să inducă în eroare autorităţile competente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS