10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Trei persoane rănite într-un accident provocat de un şofer beat

Dolj: Trei persoane rănite într-un accident provocat de un şofer beat

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi, ieri, cu privire la faptul că, pe DN 55, la intersecţia cu DJ 652, în afara localităţii Malu Mare, a avut loc un accident de circulaţie.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, un bărbat de 50 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Craiova spre Bechet, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care se afla în faţa sa, condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Bratovoeşti, vehicul care a fost apoi proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Dobreşti.
În urma accidentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind rănite uşor.
De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că şoferul, care nu respectase regulile de circulaţie, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS