16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Încep înscrierile pentru programul "Solidaritate"

Craiova: Încep înscrierile pentru programul „Solidaritate”

Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia de Asistenţă Socială Craiova a anunţat că, în perioada 8 octombrie – 9 noiembrie, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri între orele 8.30 – 16.30, respectiv miercuri între orele 8.30 – 18.30, vor avea loc înscrierile pentru programul „Solidaritate”, pentru anul 2018, program ce este destinat sprijinirii persoanelor singure/familiilor aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova, în vederea prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.
Programul social „Solidaritate” constă în acordarea, începând cu anul 2018, a beneficiilor de asistenţă socială sub forma tichetelor sociale în valoare de 30 de lei, în vederea achiziţionării de produse alimentare (cu excepţia băuturilor alcoolice şi ţigărilor), pentru următoarele categorii de persoane care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Craiova:
a) persoanele încadrate într-un grad de handicap, neinstituţionalizate;
b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii, indemnizaţii şi alte venituri cumulate sunt până la 640 lei/lună inclusiv;
d) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
e) persoanele fără niciun venit, cu vârsta peste 60 de ani.
Înscrierea în Programul “SOLIDARITATE” constă în depunerea la oricare dintre sediile Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova (str. Eustaţiu Stoenescu, bl. T8, parter sau str. Mitropolit Firmilian, nr. 14) a unui dosar cu următoarele documente, prezentate în original şi copie:
– cerere tip;
– declaraţie pe propria răspundere în care beneficiarul declară că îşi asumă veniturile realizate şi actele doveditoare depuse în acest sens;
– actul de identitate;
– actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
– actul care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei cu handicap, dacă este cazul;
– cuponul de pensie din luna anterioară celei în care se depune cererea;
– certificatul de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul;
– carnetul de evidenţă vizat la zi – pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj pentru cei care nu sunt indemnizaţi şi se află în căutarea unui loc de muncă;
– alte documente doveditoare privind apartenenţa la una dintre categoriile menţionate mai sus, în funcţie de caz.
Formularele reprezentând „Cererea tip” și „Declaraţia pe propria răspundere” pentru înscrierea în programul „SOLIDARITATE” sunt puse la dispoziție solicitanților de către instituție sau pe site-ul Direcției de Asistență Socială Craiova – www.spascraiova.ro.
Acordarea tichetelor sociale se face începând cu tranşa următoare stabilirii dreptului la beneficiul social, cu condiţia ca solicitantul să-şi fi achitat obligaţiile de plată faţă de bugetul local.
Tichetele sociale se acordă cu ocazia Sărbătorii Crăciunului.
Distribuirea tichetelor sociale se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență de pe raza municipiului Craiova, comunicată de către beneficiar pe baza prezentării actului de identitate.
Tichetele sociale vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente. Tichetele valorice nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice, iar valorificarea acestora prin transformare în bani este interzisă.
Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova.
Persoanele care au fost înscrise în Programul social „SOLIDARITATE” cu ocazia Sărbătorii Paştelui 2018, pentru care au fost emise şi comunicate dispoziţiile primarului municipiului Craiova, nu vor constitui un nou dosar, ci au doar obligaţia de a comunica orice modificare intervenită cu privire la datele înscrise în cererea şi declaraţia pe propria răspundere depuse anterior.
Informații suplimentare se obțin la următoarele date de contact:
– sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, din str. Mitropolit Firmilian, nr. 14, tel. 0351428364;
– sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, din str. Eustațiu Stoenescu, nr. 14, tel. 0251437617.
– site-ul Direcției de Asistență Socială Craiova: www.spascraiova.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS