Festivalul Puppets occupy street la cea de a V-a ediţie



Puppets Occupy Street, primul și unicul festival de arta animației din România, derulat exclusiv în spații neconvenționale și care aduce la un loc doar artiști independenți și trupe private, se pregătește să ocupe din nou străzile Craiovei, în deja cunoscuta perioadă 25 august – 1 septembrie, cu cea de-a 5-a ediție.

În 2018, păpușari din lumea întreagă, păpuși uriașe, care alegorice, spectacole pe străzi, în parcuri, grădini, piețe publice, ateliere, expoziții pun Pământul în centrul universului Puppets Occupy Street și anunță închiderea conceptului cu povești, întâmplări și creații care au pus în valoare elementele primordiale, Apa, Focul, Aerul, sub semnul cărora s-au aflat ultimele trei ediții ale festivalului.

Puppets Occupy Street este organizat de Teatrul Colibri și finanțat de Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova, bucurându-se de susținerea partenerilor tradiționali din domeniile public și privat: regii autonome, instituții de cultură, forțe de ordine, precum și a unui număr tot mai important de voluntari și sponsori.

Și-au anunțat participarea la ediția cu numărul 5 a Festivalului Puppets Occupy Street companii de teatru private și artiști independenți din 17 țări.


Puppets Occupy Street – Earth Edition 2018 înseamnă aproape 400 de evenimente, oferite gratuit publicului, desfășurate concomitent în 21 de spații, față de ediția pilot din 2014, când în cele 8 zile de festival s-au organizat 85 de evenimente.

Creat pentru comunitate, festivalul continuă și în acest an misiunea începută în 2014, aceea de a asigura publicului acces la educație prin teatrul de animație, prin care de asemenea urmărește să dezvolte schimburile interculturale între Craiova și alte orașe ale lumii și să atragă noi categorii de public din diverse medii culturale.

Participarea extraordinară a publicului este motorul care pune anual în mișcare acest araton al artei animației în capitala Olteniei.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 18 decembrie 2018

Actualitate

» Paradă de modă amuzantă
» John Sullivan, subsecretar de stat al SUA, acuză Rusia că se amestecă în Balcani
» Iohannis: Nu sunt dispus deloc să fac compromisuri când vorbim despre independenţa justiţiei şi statul de drept
» Iohannis: Suntem într-o fază în care foarte mulţi politicieni pierd contactul cu oamenii
» Polonia dă înapoi: Preşedintele Duda a promulgat legea de repunere în funcție a judecătorilor Instanței Supreme obligați să iasă la pensie
» Marea Britanie: 3.500 de militari britanici în alertă, pentru a ajuta în cazul unui Brexit fără acord
» Cioloş: Au fost strânse 100.000 de semnături pentru iniţiativa cetăţenească ”Oameni noi în politică”
» Recompensă de 100.000 de dolari pentru a trăi un an fără smartphone
» Planeta Saturn îşi devorează inelele de gheaţă (NASA)
» Klaus Iohannis solicită includerea pe ordinea de zi a ședinței de Guvern a subiectului protejării drepturilor români aflați în Marea Britanie
» O avalanșă a rupt căsuțele cormercianților din zona Bâlea Lac
» Autostrada București-Pitești este plin de gropi
» Recomandări pentru utilizarea în siguranţă a articolelor pirotehnice
» Alertă de călătorie în Bulgaria
» Lansarea Start-Up Nation 2018
» Mâine începe programul ”Rabla pentru electrocasnice”
» Restricţii de circulaţie pentru autocamioane în Ungaria în perioada Crăciunului
» Tâlhăriţi ca în filme, cu ajutorul unui fals poliţist, pe Calea Bucureşti. Suspecţi mascaţi şi o maşină incendiată pentru a şterge urmele jafului
» Noile proteste ridică tensiunea la Budapesta
» Regulile noi pentru colectarea gunoiului, din ianuarie 2019
» Klaus Iohannis: Voi merge la şedinţele de Guvern
» Nu sunt drumuri închise din cauza condițiilor meteorologice

Publireportaj

» Anunț de presă: “INVESTIM PENTRU MÂINE”
» Crăciun perfect, alături de Evenimente Ideale

Dolj

» Moș Crăciun le aduce craiovenilor un cadou special „MAMMA MIA!”: bilete suplimentare la prețuri promoționale, de la 50 de lei!
» Clinica Psihiatrie II Craiova are o nouă faţă după reparaţii curente şi igienizări
» Craiova: Cercetat penal pentru că a condus un autoturism neînmatriculat
» Craiovean depistat la volan, deşi nu deţinea permis de conducere
» Dolj: Controale la comercianţii de produse de morărit – panificație
» Craiovean după gratii pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis
» (Video) Dolj: 13 bărbaţi, reţinuţi după un scandal. Poliţiştii au ridicat armele albe folosite în încăierare

Gorj

» (FOTO, VIDEO) Gorj: Tir răsturnat în Câmpu Mare
» Parcarea de la Complexul Rodna a produs 700 de lei
» Dansul Măștilor gorjeneşti ajunge la Tel Aviv, în Israel
» Mii de locuitori din Gorj au revenit la lampa pe gaz şi lumânări

Vâlcea

» Vâlcea: Activităţi preventive în liceele din judeţ
» Cursurile întrerupte în 33 de şcoli din Vâlcea
» Chimcomplex a lansat la numai 10 zile dupa preluarea Oltchim, planurile de dezvoltare a noii Companii Române de Chimie
» Râmnicu vâlcea: Spectacol extraordinar în Scuarul Mircea cel Bătrân: ”Vine, vine Moş Crăciun!”
» Căderi de arbori pe Valea Oltului

Sport

» Fotbal / Leo Messi a câştigat pentru a cincea oară trofeul Gheata de Aur
» Fotbal / Mourinho ar putea face o gaură de 26 milioane euro în visteria lui Manchester United
» Simona Halep îşi întregeşte echipa
» Fotbal / Pigliacelli a semnat cu Ştiinţa până în 2022

Sanatate

» Toţi bebeluşii vor fi testaţi auditiv înainte să fie externaţi din maternităţi

Magazin

» (VIDEO) „Silent Night”, unul dintre cele mai cunoscute cântece de Crăciun, a aniversat 200 de ani
» O norvegiancă are casa decorată cu mai mult de 2.000 de păpuși Moş Crăciun
» A plouat cu bani într-un cartier Hong Kong, provocând frenezie
» Cântăreaţa Anca Pop a murit după ce a plonjat cu maşina în Dunăre, la Şviniţa
» 18 decembrie, ziua internaţională a migranţilor

Top