238 de percheziţii în 28 de judeţe, printre care Dolj şi Gorj, la persoane bănuite de infracţiuni de criminalitate organizată.



Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează, în această dimineaţă, 238 de percheziții în București și pe raza a 28 de județe, în cadrul a 15 dosare penale de criminalitate organizată.

Polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul mai multor unități de politie și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 15 acțiuni operative, în cadrul mai multor dosare penale.

Sunt puse în executare 238 de mandate de percheziție în București și 28 de județe (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Galați, Brăila, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraș, Hunedoara, Timiș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud), urmând a fi audiate peste 290 de persoane.

Dosarele în cadrul cărora sunt efectuate perchezițiile vizează comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani.

În alte dosare se efectuează cercetări pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.


De asemenea, se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulație de instrumente electronice de plată contrafăcute, deținere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic.

Totodată, sunt efectuate percheziții în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă.

La operațiune participă peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române.

De asemenea, la activități participă jandarmi din cadrul I.G.J.R., polițiști din cadrul I.G.P.F. și specialiști ai D.G.A..



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 21 august 2018

Actualitate

» Sute de morți și aproape un milion de sinistrați în urma inundaţiilor din India
» Comisia de Apărare din Camera Deputaților va anunţa dacă o audiază pe Carmen Dan
» Muntenegru: Restricții de circulație până în luna septembrie

Publireportaj

» „Oglinzi oglindite“, la Muzeul de Artă Craiova

Dolj

» Dolj: Incendiu la un service de reparaţii electrocasnice
» Dolj: Minor rănit în urma unui accident rutier
» Ziua de Curățenie Națională se va desfăşura şi la Craiova
» Să ajutăm patru fraţi să aibă o casă
» Gigioc rămâne în arestul IPJ Dolj
» Vin mașinile noi de gunoi! Se golesc la timp tomberoanele?
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din intravilan
» Un eliminat din examenul de bacalaureat, după ce a fost prins cu fiţuici
» Gunoaie lăsate de-a lungul Transalpinei
» Fonduri pentru finalizarea lucrărilor la Stadionul Municipal
» Pregătiri pentru alegeri parţiale în două comune din Gorj: Stoina, Samarineşti

Olt

» Viceprimarul comunei Bâlteni a murit strivit sub un tub de canalizare

Sport

» Fotbal / Ionuț Badea, mulțumit de victoria obținută la Craiova. Vezi conferința!
» Fotbal / Vezi ce a declarat Mangia după înfrângerea cu Chiajna (video conferința)
» Fotbal / Au vrut, dar n-au putut! Alb-albaștrii nu mai sperie pe nimeni (galerie foto)
» Fotbal / Liga 1, etapa a 5-a
» Ema Bogdan: „Am vrut să renunț la tenis, dar mi-am dat seama cât de mult iubesc acest sport“

Sanatate

» Chirurgia Cardiovasculară, funcțională de anul viitor

Educatie

» Candidații la bacul de toamnă, „chinuiţi“ în bănci

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top