16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: 22 de ani de fotografie pe Planeta Shakespeare

Craiova: 22 de ani de fotografie pe Planeta Shakespeare

Memoria vizuală a primelor zece ediții ale festivalului internațional Shakespeare de la Craiova într-o expoziție de fotografie eveniment găzduită de foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”
Într-o zi de aprilie din anul 1997, tot în preajma aniversării „Marelui Will”, Dorian Delureanu și Sean Hudson (1935-1997)* pregăteau prima expoziție de fotografie organizată la Craiova în cadrul Festivalului Shakespeare. Fotografiile realizate de cei doi la prima ediție a Festivalului Shakespeare, cea din anul 1994, au fost expuse în foaierul teatrului, iar cuvântul de deschidere la vernisajul expoziției a fost rostit de domnul Emil  Boroghină, director al festivalului.
În 2018 organizatorii festivalului au lansat ideea unei retrospective fotografice a primelor zece ediții. De această dată, Florin Chirea, actualul fotograf al teatrului, împreună cu Dorian Delureanu au avut misiunea de a descinde în arhiva de imagine a naționalului craiovean pentru a prezenta publicului cele mai reprezentative momente ale longevivului festival.
Fotografia de teatru a fost privită multă vreme în România doar ca accesoriu necesar, mai degrabă un meșteșug  folosit pentru realizarea caietelor program, a materialelor publicitare și a portretelor actorilor. Meritul Festivalului Internațional Shakespeare este acela că a inclus fotografia de teatru ca eveniment de sine stătător încă de la primele ediții ale sale, grație colaborării inițiale cu experimentatul fotograf britanic Sean Hudson.

Începând din anul 2000, Florin Chirea a reușit performanța de a fotografia toate edițiile festivalului Shakespeare, fiind astfel personajul principal al acestei expoziții aniversare. Florin Chirea este un om de teatru în adevăratul sens al cuvântului, el fiind  astăzi un fotograf experimentat care s-a perfecționat în mii de ore petrecute în culise, pe scenă sau în sala de spectacol.
Viața în imagini a festivalului a început însă pe peliculă, spune Dorian Delureanu, cel care a restaurat digital o parte din fotografiile de arhivă. „Am fost onorat când domnul Ilarian Ștefănescu, director al festivalului,  mi-a propus să mă ocup de organizarea acestei expoziții de fotografie. A fost o provocare, pentru că aveam la dispoziție mai puțin de 3 săptămâni până la deschiderea oficială a festivalului. O parte din fotografii erau realizate pe peliculă fotografică, aspect care a necesitat desfășurarea unor activități speciale de scanare, prelucrare, restaurare digitală. A fost emoționant să pot prelucra și aduce în expoziție fotografii realizate cu peste 20 de ani în urmă de mine sau de către alți fotografi și colaboratori ai teatrului precum Nicu Dan Gelep (1919-2008)*, Mihail Raul Pîrîianu. Este în primul rând meritul celor de la teatru pentru că au păstrat și conservat aceasta arhivă de negative fotografice și imagini digitale. Vedetele expoziției sunt desigur fotografiile realizate de Florin Chirea după anul 2000…. în era digitală” a declarat Dorian Delureanu, membru fondator Omnia Photo.
Expoziția este găzduită de  foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” în perioada 23 aprilie-6 mai 2018 și conține peste 60 imagini realizate 5 de fotografi craioveni, pe parcursul primelor zece ediții de Festival Shakespeare. Alături de fotografiile lui  Florin Chirea în expoziție au mai fost incluse fotografii realizate de  Dorian Delureanu, Emi Chirea, Nicu Dan Gelep, Mihail Raul (Muni) Pîrîianu.

*Sean Hudson- fotograf și cameraman britanic. Din anul 1980  a fost fotograful oficial al Festivalului Internațional Edinburgh. În perioada 1992-1997 Sean a fost în mai multe rânduri oaspetele naționalului craiovean realizând fotografii remarcabile la celebrele spectacole regizate de Silviu Purcărete la Craiova în anii 90. A fotografiat în București în toiul evenimentelor din 1989-1990. Una din fotografiile sale a fost publicată atunci pe prima pagină a cotidianului The Independent. Fotografii realizate de Sean Hudson pot fi accesate la această adresă: https://www.nationalgalleries.org/art-and-artists/artists/sean-hudson
*Nicu-Dan Gelep – pictor scenograf, fotograf, face parte dintr-o familie ce s-a dedicat scenei craiovene din 1875. El însuși și-a dedicat întreaga carieră profesională naționalului craiovean „Marin Sorescu” în care a jucat rolul de martor fotograf în peste 100 de reprezentații.
Fotografiile prezentate fac parte din Arhiva de imagine a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS