PNL Dolj critică intenția PSD de a naţionaliza Pilonul II de pensii



Senatorul Mario Ovidiu Oprea, preşedintele PNL Craiova şi  Flavius Sirop, consilier municipal, au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care au criticat intenția PSD de a naţionaliza Pilonul II de pensii.

Acesta a declarat :

“ S-a dovedit că sistemul privat de pensii funcţionează: banii participanţilor sunt investiţi pe termen lung şi nu cheltuiţi imediat, iar participanţii au drept de proprietate asupra contului personal în care li se strâng banii din pensie. Naţionalizarea unui fond care funcţionează, care are randamente bune şi foarte bune este o eroare pe care trebuie s-o oprim împreună- opoziţie, societate civilă şi fiecare cetăţean care trebuie să pună presiune pe reprezentanţii puterii.

Partidul Naţional Liberal va lupta cu toate armele împotriva acestei aberaţii economice care ameninţă pensiile contribuabililor la Pilonul II. “

De asemenea, senatorul liberal a prezentat date statistice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară  şi a completat mesajul cu următoarea declaraţie:

“ Intenţia PSD-ALDE anulează şansa la o pensie decentă a celor care au contribuit deja 10 ani la acest Pilon II, căci estimările privind pensia asigurată de stat sunt sumbre.

Chiar şi în prezent, contribuţiile salariaţilor nu acoperă decât trei sferturi din banii necesari acordării pensiilor. Un sfert din fondul de pensii este subvenţionat. Aşadar, dacă lucrurile merg pe acelaşi făgaş ca în prezent, sistemul de pensii va intra în colaps până în 2040, conform studiilor şi prognozelor făcute. Estimarea este că gradul de înlocuire al salariului de către pensie va ajunge la maxim 25%. Dacă ai un câştig de 3000 de ron, vei avea o pensie de 750 de ron. Vorbim, în concluzie, despre o tentativă de furt din banul privat al contribuabilului la Pilonul II de pensii, pe care o pune la cale Partidul Social Democrat  cu aliaţii săi.”


Mario Ovidiu Oprea  a mai precizat ca fondurile de pensii private reprezintă şansa cetăţenilor români şi activi în prezent, care obţin venituri din diferite activităţi, de a beneficia la momentul în care se vor pensiona, de o pensie suplimentară faţă de pensia rezultata prin sistemul public de pensii.

Senatorul  PNL a declarat în continuare :

“ Cred că intenţia PSD a fost devoalată inclusiv  de atacul precedent la Pilonul II, când nu numai că nu au majorat de la 5,1% cât era contribuţia, la 6 % aşa cum prevedea legea, ci dimpotrivă, au diminuat procentul de contribuţie la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%.

Sunt curios cum vor motiva ordonanţa prin care doresc trecerea contribuţiilor din Pilonul II în Pilonul I, administrat de stat. PNL va depune toate eforturile pentru informarea populaţiei despre adevărata intenţie a Guvernului şi pentru combaterea campaniei mediatice mincinoase, prin care vor încerca să păcălească din nou românii.”

La rândul său, consilierul municipal Flavius Sirop, a vorbit despre proiectul propus de catre consilierii locali ai PNL , ca amendament la Bugetul local , si anume, străpungerea dinspre Calea Bucureşti înspre strada Traian Lalescu: “Am propus acest proiect de infrastructură ca amendament la Buget, dar ni s-a explicat că nu sunt bani. Acum, când Cartierul Chinezesc şi Colegiul Carol (care aveau sume bugetate) sunt realizate de către ANL, respectiv Compania Naţională de Investiţii, o parte din banii ce fuseseră alocaţi proiectelor în discuţie, pot fi redirecţionaţi către acest important proiect de infrastructură. Intenţionăm să facem un proiect de sine stătător pentru această iniţiativă. Vom strânge semnături de la craiovenii din zona respectivă, apoi le vom ataşa iniţiativei din consiliu.”

În încheiere, Flavius Sirop a prezentat acest proiect ca fiind o soluţie vitală pentru facilitarea accesului înspre şi dinspre cartierul Rovine a peste zece mii de locuitori ai acestei zone, care sunt nevoiţi în prezent, să apeleze la alte rute ocolitoare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 25 aprilie 2018

Actualitate

» Senatul a adoptat ordonanța privind comisia naţională pentru trecerea la moneda euro
» Ministrul Comunicaţiilor: Proiectul de Lege privind prelucrarea datelor cu caracter personal ar putea ajunge la Cameră săptămâna viitoare
» Sevil Shhaideh, inculpată în dosarul Belina
» Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind detenția în weekend sau acasă pentru pedepse de până în 5 ani
» PNL a depus un proiect de lege privind abrogarea TVA Split: Este o frână inutilă pusă mediului de afaceri
» Cercetătorii au rezolvat un mister vechi de 350 de ani despre pasărea Dodo
» Fostul preşedinte al CJ Teleorman Adrian Gâdea, audiat la DNA
» Sevil Shhaideh, la DNA. Ar putea fi audiată în dosarul Belina
» Dosarul lui Liviu Dragnea, amânat pentru 15 mai
» Ce obligații au bicicliștii care circulă pe drumurile publice, potrivit Poliției Române
» A patra zi consecutivă de creştere a indicelui ROBOR
» De 1 Mai, suplimentare de trenuri pentru litoral
» Un tânăr de 25 de ani a murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 126
» Programul de lucru al Poştei Române în ziua de 1 Mai
» Traficul pe DN7C este îngreunat
» (VIDEO) Suporter englez, în stare critică după ce a fost bătut la intrarea pe stadionul Anfield

Local

» Programul Inspire Cinema Craiova pentru perioada 27 aprilie – 3 mai

Dolj

» Craiova: Protest spontan la Electroputere
» Craiovenii protestează în Piaţa Mihai Viteazul împotriva obiectivelor nucleare de la Kozlodui
» CSM: Judecătoarea Alina Manuela Baciu de la Tribunalul Dolj – exclusă din magistratură pentru abateri discplinare
» Craiova: Se întrerupe temporar furnizarea gazelor pe trei străzi în data de 26 aprilie
» Mehedinţi: Reţinut pentru un accident mortal produs la Vânju Mare
» Craiova: Expoziție “In Memoriam Dinu C. Giurescu” la Biblioteca “Aman”
» Craiova: Lista spectacolelor programate astăzi la Festivalul Shakespeare
» Dolj: Activităţi preventive ale poliţiştilor în şcolile din Giubega
» Expresie și culoare în „Salonul de primăvară“, la Galeriile „Cromatic“
» Urmărit internațional pentru tâlhărie depistat de poliţiştii doljeni
» Dolj: Depistat de poliţişti după ce a tăiat şi sustras lemne din pădure
» Doljeni prinşi băuţi la volan
» Ziua Porţilor Deschise la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova
» Acţiune preventivă a Biroului Rutier Craiova
» Workshop cu tema “Cariera în turism”, la Universitatea Craiova
» Emil Boroghină, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova
» Craiova: Ceremonie dedicată Zilei Veteranilor de Război
» Craiova: Accident spectaculos pe Calea Unirii

Gorj

» Gorj: Incendiu la un autoturism pe Calea Bucureşti din Târgu Jiu
» Gorj: Bărbat găsit mort lângă o fostă centrală termică din Târgu Jiu
» Gorj: Bărbat reţinut pentru distrugere prin incendiere
» Gorj: Tânăr agresat în faţa bisericii din Mătăsari
» Gorj: Utilajele au început deszăpezirea Transalpinei pe un sens de mers

Olt

» Slatina: Elemente decorative de pe un bloc, îndepărtate de pompieri

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un bărbat băut şi fără permis s-a răsturnat cu tractorul într-un şanţ

Vâlcea

» Se ridică restricțiile de circulaţie pe Centura Călimănești în perioada 27 aprilie – 2 mai
» Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti la traficanţi de persoane

Sport

» Handbal (f): SCM Craiova, învinsă la Roman
» Fotbal / CSO Filiași, ținută în șah de Șoimii Lipova
» Fotbal / Baiaram și Boștină au rezolvat victoria cu Ardealul Cluj
» Craiovenii au câștigat 49 de medalii la Campionatul Mondial de karate Shotokan (WSF) din Turcia
» Volei (m): Craiova a încheiat campionatul pe locul şase.Ploieştiul este noua campioană

Magazin

» (VIDEO) Portret gigant al lui Nelson Mandela, vizibil din spaţiu

Top