14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlbanez, depistat cu şedere ilegală în judeţul Dolj

Albanez, depistat cu şedere ilegală în judeţul Dolj

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj au organizat, la data de 22 martie, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat, cu şedere ilegală, un bărbat de 30 de ani,  din Albania.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul a intrat legal în țara noastră, în baza Regulamentul nr. 610/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, care îi permite intarea în România pentru o şedere a cărei durată nu depăşeşte 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis, pe numele acestuia, decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile. Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, conform prevederilor OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor pe teritoriul României, republicată.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Poliţiştii fac un apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contează pe respectul acestora faţă de legislaţia în domeniu, şi-i invită să-i contacteze pe oamenii legii pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, e-mail [email protected], sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS