8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConcert simfonic dedicat Zilei Olteniei în Holul Central al Universității din Craiova

Concert simfonic dedicat Zilei Olteniei în Holul Central al Universității din Craiova

Filarmonica „Oltenia” Craiova organizează un concert extraordinar dedicat Zilei Olteniei, în data de 22 martie, începând cu ora 18:00, alăturându-se autorităţilor locale/centrale şi altor instituţii publice din străinătate care au programat, cu acest prilej, manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific.

Având în vedere semnificaţia specială a Zilei Olteniei, acest concert la care vor participa personalităţi marcante ale vieţii culturale, ştiinţifice şi politice, va fi susţinut în Holul Central al Universităţii din Craiova. De asemenea, accesul la concertul dedicat Zilei Olteniei se va face pe bază de invitaţie, în limita locurilor disponibile.
Concertul simfonic de Ziua Olteniei este inedit prin programul format exclusiv din lucrări aparţinând unor compozitori provenind din zona olteană, Ioan Dobrinescu, Theodor Rogalski, Eduard Caudella, Constantin Bobescu, Mihail Jora, George Enacovici, Paul Constantinescu, Tiberiu Olah. Dirijorul serii, Cristian Brâncuşi, muzician complex este tot un fiu al Olteniei, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, autor a diverse lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice.
Concertul simfonic se va încheia cu muzica celebrei pelicule „Mihai Viteazul“, compusă de Tiberiu Olah, întrunind încă de la premiera remarcabilului film sufragiile publicului şi ale specialiştilor. A obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor şi Premiul pentru cea mai bună muzică şi cel mai bun sunet la Festivalul Internaţional de la Moscova. „Tablourile simfonice“ prezentate în concert constituie un rezumat al muzicii filmului, punctând momentele importante ale desfăşurării acţiunii. Stiluri diferite se confruntă în acest veritabil poem simfonic: aluzii la folclorul românesc, muzică turcească, intonaţii orientale, citate gregoriene, muzică religioasă, rezultând un amalgam sonor perfect dozat în care se evidenţiază măiestritele combinaţii armonico-timbrale

Pentru a veni în întâmpinarea melomanilor Filarmonicii „Oltenia” Craiova, acelaşi concert simfonic va avea loc şi în sala de concerte a instituţiei noastre vineri, 23 martie 2018, ora 19:00, accesul fiind pe bază de bilet (30 lei preţ întreg, 15 lei preţ redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari) sau pe bază de abonament.

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijor Cristian Brâncuşi. În program:

Ioan Dobrinescu: Suita „De treci codrii de alamă”
Theodor Rogalski: Balada „Iancu Jianu”
Eduard Caudella: Uvertura operei „Olteanca”
Constantin Bobescu: „Frunza și Rustemul”
Mihail Jora / Andrea Riderelli: „Joc oltenesc” din suita de balet „La Piață”
George Enacovici: Jocuri oltenești
Paul Constantinescu: „Olteneasca”
Tiberiu Olah: Suita simfonică „Mihai Viteazul”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS