14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea furturilor din autoturisme, buzunare şi genţi

Craiova: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea furturilor din autoturisme, buzunare şi genţi

Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au organizat, vineri, o activitate cu caracter preventiv în zona unui important centru comercial. Acţiunea s-a derulat în cadrul programului de prevenire a infracţiunilor de furt din autoturisme aflat în derulare la nivelul Inpectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj şi prevederile proiectului de security-marketing intitulat „De la bunurile la vedere, să ne luăm La revedere!,”
La această activitate au fost făcute recomandări unui număr de peste 150 de persoane, cu preponderenţă posesori de autoturisme, fiind dezbătute aspecte precum prevenirea şi combaterea furturilor din autoturisme prin evitarea lăsării bunurilor la vedere în interiorul acestora.
Cu această ocazie au fost distribuite tuturor participanţilor pliante cu caracter preventiv, respectiv broşura ,,Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme”, urmărindu-se conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în cazul neadoptării unui comportament preventiv.

De asemenea, poliţiştii doresc să aducă în atenţie faptul că aglomeraţia din centrele comerciale, mijloacele de transport, dar şi alte locuri publice, favorizează comiterea infracţiunilor de furt din buzunare sau genţi.

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare sau genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.

În mijloacele de transport în comun:

• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în niciun caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;
• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;
• dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;
• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

La cumpărături :

• evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine,etc.
• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
• daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face presing la coada în magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;
• acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
• tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;
• mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
• aveţi grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul sa fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS