scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

11 zile de concerte şi recitaluri la Festivalul Internaţional “Craiova Muzicală”

afis general-bun


Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, ajuns la ediţia cu numărul 44, propune anul acesta o temă pe cât de clasică, pe atât de actuală. Pornind din perioada istorică a barocului, asistăm la procesul de transformare a genurilor muzicale, de la arta sunetelor bogat ornamentate a secolului XVII până la libertatea de improvizaţie declanşată în secolul XX.

Timp de 11 zile, au loc concerte/recitaluri susţinute de muzicieni care aduc pe scena Filarmonicii „Oltenia” Craiova, în perioada 17 – 28 noiembrie 2017, concerte simfonice şi vocal-simfonice, a cappella, muzică sacră, jazz şi rock. Soliştii şi ansamblurile invitate acoperă un spectru larg de gusturi muzicale, instituţia noastră adresându-se, şi prin acest festival emblematic al oraşului Craiova, tuturor categoriilor de vârstă.

În programul de evenimente muzicale apar nume de prestigiu, cu rezonanţă naţională şi internaţională: dirijorul Alexandru Iosub, trompetistul Emil Bîzgă, violonistul Octavian Gorun, percuţionistul Alexandru Anastasiu, Trio Grave, soprana Daniela Vlădescu, baritonul Stefan Popov, pianista Gonul Aptula, ţambalistul Marius Preda (Olanda), dirijorul Adrian Stanache, soprana Alexandra Coman, tenorul Michael Kleitman (Germania), dirijorul Manuela Enache, Orchestra de Barockeri (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), Corul Yoan Kukuzel (Bulgaria), Ansamblul Baroc „Transilvania”, Alina Rotaru (clavecin, Lituania), Camerata Stradivarius (Olanda) condusă de Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica.

Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, CM 44, Barock Music Edition, este o invitaţie de a descoperi originile muzicii baroce şi de a urmări influenţele acesteia în diverse epoci şi spaţii culturale, anticipând noi direcţii de dezvoltare a discursului muzical. Termenul de „barock” este un „pretext” de a ne bucura împreună de muzica autentică, în complexitatea şi evoluţia sa tumultoasă!

Programul Festivalului International Craiova Muzicala 17-28 noiembrie 2017:

VINERI, 17 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00 – Deschiderea festivalului

Concert vocal-simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ ȘI CORALA ACADEMICĂ

ALE FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: ALEXANDRU IOSUB

SOLIȘTI: OCTAVIAN GORUN (vioară), EMIL BÎZGĂ (trompetă)

Maestru de cor: PAVEL ȘOPOV

În program:

Giuseppe Tartini: Concertul în Re minor pentru vioară și orchestră, D. 45

Georg Friedrich Händel: Suita în Re major pentru trompetă și orchestră, HWV 341

Giuseppe Tartini: Concertul în La major pentru vioară și orchestră, D. 96

Giuseppe Torelli/Michel Rondeau: Concertul în Re major pentru trompetă,

orchestră de coarde și clavecin

Carl Ditters von Dittersdorf: Requiem în Do minor pentru cor și orchestră (selecțiuni)

Antonio Vivaldi: Magnificat pentru cor și orchestră, RV 610 (selecțiuni)

SÂMBĂTĂ, 18 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

Bach Vibes

ALEXANDRU ANASTASIU (vibrafon)

TRIO GRAVE: ADRIAN VASILE (violă), MIRCEA MARIAN (violoncel),

CEZAR KNIHINSCHI (contrabas)

În program:

Sarabanda în Fa minor din Partita nr. 2 pentru vioară solo, BWV 1004 (vibrafon solo)

Ciaccona în Re minor din Partita nr. 2 pentru vioară solo, BWV 1004 (vibrafon solo)

Sarabanda în Re major din Partita nr. 4 pentru pian solo, BWV 828 (vibrafon și contrabas)

Trio-sonata în Do minor pentru orgă, BWV 526 (vibrafon, violă și violoncel)

Passacaglia în Do minor pentru orgă, BWV 582 (vibrafon, violă, violoncel și contrabas)

Trio-sonata în Mi minor pentru orgă, BWV 528 (vibrafon, violă și violoncel)

LUNI, 20 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

Recital vocal

DANIELA VLĂDESCU (soprană), STEFAN POPOV (bariton)

La pian: GÖNÜL APTULA

În program:

Giacomo Puccini: „Vissi d’arte”, arie din opera „Tosca”

Rudolf Sieczyński: „Wien, Wien, nur du allein”

Emmerich Kálmán: Csardas din opereta „Silvia”

Franz Lehár: Cuplet Danilo din opereta „Văduva veselă”

Franz Lehár: Duet „Lippen schweigen” din opereta „Văduva veselă”

Rudolf Friml: „Cântec indian” din opereta „Rose-Marie”

Rudolf Friml: Aria lui Jim din opereta „Rose-Marie”

Robert Stolz: „Spiel auf deine Geige” din opereta „Venus in Seide”

Florin Comișel: „Romanța lui Vlad” din opereta „Răspântia”

Gherase Dendrino: „Aria Berthei” din opereta „Lăsați-mă să cânt”

Gherase Dendrino: Duet „Te iubesc” din opereta „Lăsați-mă să cânt”

Frederick Loewe: „Cupletul lui Higgins” din opereta „My Fair Lady”

Gherase Dendrino: Duet „Calypso” din opereta „Lysistrata”

***: „Dve Ghitarî” (cântec popular rus)

Andrew Lloyd Webber: „Memory” din musicalul „Cats”

Emmerich Kálmán: Duet “Bună ziua, fericire” din opereta „Contesa Maritza”

 

MARȚI, 21 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

The Baroque Jazz Duo

EMIL BÎZGĂ (trompetă), MARIUS PREDA (țambal, OLANDA)

În program:

Baroc, World Music, Jazz…

 

MIERCURI, 22 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

Concert vocal-simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: ADRIAN STANACHE

SOLIȘTI: ALEXANDRA COMAN (soprană), MICHAEL KLEITMAN (tenor, GERMANIA)

În program:

Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei “Nunta lui Figaro”

Christoph Willibald Gluck: “Divinités du Styx”, arie din opera “Alceste”

Gaetano Donizetti: “Una furtiva lagrima”, arie din opera “Elixirul dragostei”

Giuseppe Verdi: “Pace, mio Dio”, arie din opera “Forța destinului”

Giuseppe Verdi: ” La donna è mobile”, arie din opera “Rigoletto”

Giacomo Puccini: “O soave fanciulla”, duet din opera “La bohème”

Johann Strauss-fiul: Uvertura operetei „Liliacul”

Jacques Offenbach: Arie din opereta “La grande-duchesse de Gérolstein”

sau Emmerich Kálmán: Arie din opereta “Silvia”

Franz Lehár: “Dein ist mein ganzes Herz”, arie din opereta “Țara surâsului”

José Serrano: Arie din zarzuela “Los claveles”

Agustín Lara: Granada

Eugen Doga: Vals

Charles Aznavour: “Vapoarele au plecat”

***: “Cielito lindo”

***: “Tumbalalaika” (cântec evreiesc)

Eduardo di Capua: “O sole mio”

Ernesto de Curtis: “Non ti scordar di me” (duet)

 


JOI, 23 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

Concert a cappella

CORALA ACADEMICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: MANUELA ENACHE

Prezentatea concertului: Mihaela Dumitru

În program:

Johann Sebastian Bach: “Der Geist jilft unser Schachheit auf” din motetul BWV 226

Claudio Monteverdi: “Ecco mormoral L’onde”

Heinrich Schütz: “Die mit Tränen säen”, SWV 378

Georg Friedrich Händel: “He trusted in God” din oratoriul “Messiah”

Georg Friedrich Händel: “And he shall purify” din oratoriul “Messiah”

Henry Purcell: “Hear my prayer, O Lord”

Felice Anerio: “Christus factus est”

Hans Leo Hassler: “Verbum caro factum est”

Gesualdo da Venosa: “Io tacerò”

Hans Leo Hassler: “Cantate Domino”

Johann Sebastian Bach: Coralul “O Haupt voll Blut und Wunden” din “Matthäus-Passion”

Michael Praetorius: “Psallite, unigenito”

Antonio Lotti: “Crucifixus”

Claudio Monteverdi: “Si, ch’io vorrei morire”

 

VINERI, 24 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

ORCHESTRA DE BAROCKERI

A UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE MUZICĂ BUCUREȘTI

SOLIȘTI: ADRIAN CIUPLEA (bas electric), MIHAIL GHIGA, SABIN PENEA (viori)

În program:

Antonio Vivaldi: Concertul în Sol minor, RV 157 / Carlos Gardel: Por una cabeza

Johann Christoph Pepush, Kurt Weil: Opera de trei parale (fragmente)

Antonio Vivaldi: Concertul în La minor, RV 356

Jean-Baptiste Lully: Passacaille d’Armide / Percy Mayfield: Hit the road Jack

Antonio Vivaldi: Concertul în La minor, RV 522

SÂMBĂTĂ, 25 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

CORUL „YOAN KUKUZEL – THE ANGEL-VOICED” (BULGARIA)

DIRIJOR: KRISTIAN POPOV

În program:

Neofit Rilski: The Day of Resurection (modul 5)

Ioan Kukuzel: Polyeleos (modul 2)

Ioan Kukuzel: The Angel Cried (modul 5)

Ioan Kukuzel: Terirem (modul 8)

Ioan Kukuzel: Praise the Lord from the Heaven (Psalmul 148), (modul 5)

Ioan Kukuzel: Kyrie eleison (modul 6)

Ioan Kukuzel: Polyeleos of Bulgarian woman (modul 1)

***: We hymn Thee (modul 5) – “Bolgarskoe”, cântec răsăritean

Dmitri Bortnianski: Cherubic Hymn No. 7

Artemi Vedel: To repentance open the path

Dmitri Bortnianski: Axion estin: Meet it is

Stepan Degtiarev: Marvellous things all the nations saw

Dmitri Bortnianski: Grant, o Lord, many Years

 

DUMINICĂ, 26 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

ANSAMBLUL BAROC „TRANSILVANIA”

ZOLTÁN MAJÓ (flaut drept), MÁTYÁS BARTHA (vioară barocă), CIPRIAN CÂMPEAN (violoncel), ERICH TÜRK (clavecin)

În program:

Georg Philipp Telemann (1681-1767): Trio-sonata în Do minor, TWV 42:c2

Georg Philipp Telemann (1681-1767): Partita în Sol major, TWV 41:G2

Johann Georg Pisendel (1687-1755): Sonata pentru vioară şi basso continuo în Mi minor

Georg Muffat (1653-1704): Passacaglia din Apparatus Musico-Organisticus

Giovanni Battista Vitali (1632-1692): Ciaccona e Passacaglia (Partite sopra diverse Sonate per il violone)

Marco Uccellini (ca. 1603-1680): Aria sopra La Bergamasca (1642)

Anonim (Manuscrisul de la Sf. Gheorghe, 1757): Suită de dansuri

 

LUNI, 27 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

„Clavecinul vrăjitor” – recital extraordinar

ALINA ROTARU (LITUANIA)

În program:

Johann Caspar Kerll (1627-1693): Passacaglia

Johann Jacob Froberger (1616-1667): Suite II: Allemande – Gigue – Courante – Sarabande

J. J. Froberger: Toccata II

Marco Lo Muscio (b. 1971): Ricercare “The Cathedral of Pienza”, 2015

J. C. Kerll: Ricercata in cylindrum phonotacticum transferenda

Louis Couperin (1626-1661): Prelude – Allemande – Courante – Sarabande – Chaconne

J. C. Kerll: Toccata seconda

J. J. Froberger: Suite XII: Lamento sopra la dolorosa Perdita della real Maesta di Fernando IV Ré di Romani – Gigue – Courante – Sarabande

 

MARȚI, 28 NOIEMBRIE 2017, ORA 19:00

KAMERATA STRADIVARIUS (OLANDA)

Conducerea muzicală: RĂZVAN STOICA (vioară)

SOLISTĂ: ANDREEA STOICA (pian)

În program:

Johann Sebastian Bach: Concertul nr. 3 în La minor pentru vioară și orchestră, BWV 1052

Concertul nr. 5 în Fa minor pentru pian și orchestră, BWV 1056

Concertul nr. 1 în La minor pentru pian și orchestră, BWV 1041

Concertul nr. 2 în Mi major pentru vioară și orchestră, BWV 1042

Preţ unic: 20 lei



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

20 noiembrie 2017

Craiova: Minor prins conducând o maşină neînmatriculată

Polițiști din cadrul Secției 4 au depistat, sâmbătă noaptea, un un tânăr, de 16 ani, din comuna Drăgoteşti, sat Popînzăleşti, conducând un autoturism pe Bulevardul Carol I. Inițial, tânărul de la volan nu a oprit la semnalul regulamentar ...
19 noiembrie 2017

Gorj: Copiii cu nevoi speciale au sărbătorit World Children Day

Zeci de copii din cadrul Centrului de Servicii Comunitare pentru Copilul aflat în Dificultate din cadrul DGASPC Gorj au sărbătorit duminică, în amfiteatrul din centrul oraşului Târgu Jiu, Ziua Mondială a Copilului. În total sute de persoane, ...

Sumarul ediției de luni, 20 noiembrie 2017

Actualitate

» ANM: Ninsori în nord-vest, centru şi la munte
» Dolj: Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Cetate
» Atenţie la prieteniile pe internet!
» Trafic feroviar oprit pe ruta Călăraşi – Ciulniţa
» Peste 2.700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, într-o singură zi
» Bonul în valoare de 654 de lei, câştigător la Loteria Bonurilor Fiscale
» Scandal după examenul de rezidenţiat de ieri
» Investiţii masive în comuna Ţuglui

Publireportaj

» De Black Friday, E.ON Flash îţi dă liber la energie
» Camera de Comerț și Industrie Dolj organizează Topul Firmelor din județul Dolj – ediția a XXIV-a – Barometru al performanței în afaceri
» Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, obiectiv cultural de referință
» Nu mai am nicio durere de când folosesc GENACOL

Local

» Crimă la Bistrița Nouă: un bărbat de 77 ani și-a omorât un consătean
» Bărbat decedat într-un accident rutier, la Valea Mare

Dolj

» Craiova: Minor prins conducând o maşină neînmatriculată
» Dolj: Persoana înecată în pârul Tejac
» Dolj: Filtre pe şoselele din judeţ
» Dolj: S-a răsturnat cu maşina în decor şi a plecat de la locul faptei
» Dolj: Şoferi prinşi băuţi la volan. Unul dintre ei a fost urmărit de echipajul de poliţie câteva minute
» A dus la poliție o geantă în care erau peste 2.000 lei
» Românii au protestat din nou împotriva PSD
» Summit Start-up Nation, organizat la Craiova
» Parcarea de la Polivalentă, exclusiv pentru sală și stadion
» Strada Rovine, asfaltată în bătaie de joc
» Preotul din satul Grindeni a fost găsit spânzurat
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Asterială desprinsă de la acoperişul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza vântului
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din Oltenia şi din ţară
» Lucrările la noua Sală a Sporturilor, gata în procent de 95%
» Criză gravă de sânge la Târgu Jiu
» 15 primării vor beneficia gratuit de hărţi de risc la alunecări de teren
» Doar cinci fermieri au primit subvenţia de 3.000 de euro pentru tomate
» Troleibuzele şi autobuzele au de patru ori norma de kilometri depăşită

Olt

» Olt: O vulcanizare închisă și amenzi de peste 500.000 lei
» Olt: Angajații APIA, a treia zi de proteste

Mehedinţi

» Mehedinţi: Bărbat depistat conducând un autoturism neîmatriculat

Vâlcea

» Vâlcea: Accident grav în Râureni. Trei persoane rănite, patru maşini implicate

Sport

» Dimitrov a câştigat Turneul Campionilor şi a urcat pe locul 3
» Handbalistele de la SCM Craiova s-au calificat în grupele Cupei EHF
» HCM Vâlcea încheie anul pe 2, Craiova – pe 3
» Victoriile de acasă, guri de oxigen pentru voleibaliști
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (17-20 noiembrie)

Bani & Afaceri

» Unele PFA-uri, supraimpozitate din 2018

Sanatate

» Laboratorul Spitalului Militar Craiova, printre cele mai dotate din țară

Magazin

» Criminalul Charles Manson a murit în penitenciar
» 20 noiembrie, ziua universală a copiilor
» Nuntă de platină la Casa Regală Britanică
» Horoscop
» Bancul zilei

Top